Atentat sinucigaş în Pakistan: Numărul morţilor a ajuns la 65

0
366

Cel puţin 65 de persoane, în majoritate femei şi copii, au murit duminică într-un atentat comis de un kamikaze care şi-a detonat explozibilul avut asupra sa în apropierea unui parc public din Lahore, capitala provinciei Punjab din estul Pakistanului, au precizat reprezentanţi ai poliţiei şi echipelor de salvare, citaţi de Reuters. Explozia s-a produs în parcarea Parcului Gulshan-e-Iqbal, aproape de poarta de ieşire şi la doar câţiva metri de un loc de joacă pentru copii. Alte aproximativ 280 de persoane ar fi fost rănite în explozie, conform unui bilanţ actualizat. Precedentul bilanţ vorbea de cel puţin 52 de morţi şi 150 de răniţi. Atentatul s-a produs într-o zonă rezidenţială în weekendul de sărbătoarea Paştelui catolic. Explozia nu a fost revendicată încă. Pakistanul, ţară cu o populaţie de 190 milioane de locuitori, se confruntă cu o insurgenţă talibană, cu organizaţii criminale şi cu violenţe sectariene. Punjab este cea mai mare şi cea mai bogată provincie.