Baschetbaliştii de la SCMU au recuperat 11 puncte şi au învins Oradea, urcând pe locul 4 în Liga Naţională
Liga Naţională, etapa a 7-a a grupei 1-6
Craiova, Sala Polivalentă, spectatori: 2.500.
SCM Universitatea Craiova – Municipal Oradea 81-77 (24-15, 12-19, 21-27, 24-16)
SCMU Craiova: Hargrove 20 de puncte, Johnson 17, Burlacu 13, Pantic 12, Micic 6, Bureau 5, Bozovic 4, Popa 2, Popescu 2. Antrenori: Dragan Aleksic, Vladimir Vuksanovic.
Municipal Oradea: Barnette 19 puncte, Lucic 13, Mandache 10, Markovic 10, Zupan 9, Zeno 7, Franklin 6, Ţâbârnă 3, Petrişor, Paşca, Pop. Antrenor: Cristian Achim.
Voleibaliştii lui Dan Pascu (3-1 cu Baia Mare) au făcut deschiderea ideală atât pentru seria semifinală proprie, dar şi pentru echipa de baschet a Craiovei, care a urmat sâmbătă la rând în Polivalentă şi care avea să facă unul dintre meciurile memorabile ale sezonului. Craiovenii au întâlnit liderul campionatului şi au izbutit să-l detroneze, în urma unui meci câştigat parcă mai mult decât în alte dăţi cu sufletul. Primul sfert a fost unul consistent, deschis bine de la distanţă de Hagrove şi continuat eficient de Johnson şi Pantic, acesta din urmă fiind primul jucător al Craiovei intrat în double digits. Până la pauza mare, orădenii au strâns scorul, pe fondul unei prestaţii de excepţie a lui Sean Barnette (în double double, cu 19 puncte, 15 recuperări şi 4 pase decisive), iar diferenţa era doar de o posesie când s-a intrat la vestiare. Oamenii lui Achim au fost mai prompţi pe recuperare şi în prima jumătate a sfertului trei şi-au făcut de cap pe teren, la fel ca şi arbitrii, care au profitat că “sala” amorţise şi au început să-i “ciupească” pe alb-albaştri. A fost sfertul în care oaspeţii au fost eficienţi de la distanţă, oferind senzaţia că oricare dintre ei poate înscrie de 3 puncte. Semnalul revenirii Ştiinţei l-a dat, ca de obicei, căpitanul Cătălin Burlacu, înscriind ultima din cele 3 aruncări consecutive de “afară”. De la minus 11, deficitul din a doua parte a celui de-al treilea parţial, oltenii au avut un run formidabil şi au intrat în avantaj, 62-61, chiar în debutul sfertului decisiv, după cele cinci puncte aduse de Johnson, cel mai bun alb-albastru sâmbătă (17 puncte, 9 pase decisive, 5 recuperări, 3 intercepţii). Fanii s-au trezit şi arbitrii s-au “potolit” sub presiunea creată, iar Hargrove s-a redescoperit, marcând 3 coşuri la rând de la distanţă, care au readus Craiova în meci. De la 62-61, au urmat aproape 4 minute în care nicio echipă nu a reuşit să puncteze, orădenii fiind cei care au spart gheaţa. Avea să fie însă ultima oară când “roşii” au condus pe tabelă, fiindcă SCMU a reacţionat ideal la impulsul publicului, dezlănţuindu-se. Mai discreţi în acest joc, Bureau şi Bozovic au punctat şi ei în tentativa de revenire, americanul oferind faza zilei, cu un blocaj fabulos, completat imediat de un coş de 2 puncte. Bureau a adus 8 recuperări şi două blocaje, cu care a compensat zestrea modestă de puncte.
Burlacu: “Mă bucur că am reacţionat bine când am fost conduşi”
Cu 20 de secunde rămase din meci, Craiova avea 7 puncte avans, dar două reuşite consecutive ale oaspeţilor au adus un oarecare suspans, spulberat însă imediat de la linia de fault de Johnson, care a închis meciul. Căpitanul Cătălin Burlacu a tras concluziile disputei: “Trebuie să gândim pozitiv, să nu mai facem greşeli, să fim altruişti şi să jucăm pentru echipă. Avem meciuri frumoase în fiecare săptămână, cu siguranţă vom avea şi un play-off frumos. Trebuie să rămânem concentraţi şi să luăm fiecare joc în parte. Mă bucur că băieţii au reacţionat bine atunci când am fost conduşi, este bine că ne-am impus pe final. Fiecare meci este special, spectacolul nu trebuie să fie doar pe teren, ci şi în tribune. Mă bucur că au venit mulţi oameni la sală.” Cel mai bun marcator de pe teren, Darius Hagrove, a spus: „Mă bucur că am reuşit să înving în sfârşit Oradea de când sunt la Craiova. A fost un joc dificil, dar important este că ne-am impus.”
Cel mai eficient jucător al Craiovei, Aaron Johnson, a declarat pentru totalbaschet.ro: “Ştiam că Oradea joacă agresiv şi a trebuit să-i stopăm. Sarcina mea este să fiu antrenorul din teren, să mă asigur că apărarea şi atacul sunt pregătite şi să duc mingea la coechipierii aflaţi în poziţii de atac. Oamenii trebuie să aibă răbdare cu noi ca să vadă cât de departe vom ajunge”.
Echipa din Bănie obţine o victorie importantă, care, coroborată cu eşecul Mureşului la Sibiu, o urcă pe locul 4, unul care ar asigura mai multe meciuri acasă în porima fază a play-off-ului. Miercuri, de la ora 20, se preconizează o Polivalentă arhiplină la derby-ul dintre SCM Universitatea Craiova şi Steaua Eximbank, alb-albaştrii întâlnind pentru a doua oară în patru zile echipa de pe primul loc, iar obiectivul este ca şi de această dată să o detroneze.