Oltenii au economisit peste 3.900 kWh în timpul Orei Pământului

0
347

Anul acesta, locuitorii municipiilor Piteşti, Craiova, Târgu Jiu, Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Râmnicu Vâlcea şi Alexandria au economisit peste 3.900 kWh în timpul Orei Pământului

La finele săptămânii trecute, sâmbătă, timp de o oră, 26.000 becuri de 150 W au fost stinse în municipiile din aria de operare CEZ. CEZ Distribuţie a monitorizat în staţii consumul de energie din timpul evenimentului Ora Pământului, iar din comparaţia cu valorile obţinute în săptămâna anterioară, din aceeaşi zi şi acelaşi interval orar, a rezultat ca cea mai mare economisire a fost făcută în Craiova, judeţul Dolj.

Craiovenii au consumat cu 1.133 kWh mai puţină energie electrică decât pe data de 12 martie 2016, în acelaşi interval orar. „Oraşul Râmnicu Vâlcea s-a clasat pe locul II în clasamentul oraşelor din zona noastră de operare care au economist energie electrică pentru ocrotirea planetei. Aici, diferenţa de consum este în valoare de 902 kWh în favoarea intervalului orar dedicat Orei Pământului. Podiumul este finalizat de severineni care au adăugat 682 kWh la rezultatul iniţiativei de anul acesta. Alţi 380 kWh au rezultat ca urmare a stingerii luminilor oraşului Alexandria, judeţul Teleorman, care ocupa locul patru în clasamentul nostru”, se precizează în comunicatul CEZ Distribuţie.

La o mica diferenţă se află şi energia economisită de piteşteni cu o valoare de 337 kWh, urmaţi îndeaproape de slătineni cu 314 kWh. Şi locuitorii oraşului Târgu Jiu au stins lumina de Ora Pământului, ei consumând cu 217 kWh mai puţin decât în data de 12.03.2016, în acelaşi interval orar. „Grupul CEZ în România încurajează în continuare toate persoanele interesate de o dezvoltare durabilă să sprijine astfel de acţiuni de economisire a energiei electrice şi să evite pierderile prin gesturi mici, dar de impact”, se mai spune în comunicat.