„Nu există clauze abuzive în contractele de credit ale BCR”

0
395

Sentinţa ÎCCJ a stabilit că dobânzile sunt calculate corect, însă BCR va propune clienţilor oferte de dobândă la nivelul actual al pieţei, urmărind o relaţie amiabilă şi de încredere cu clienţii săi. Deşi instanţa a stabilit ca cei 120 de clienţi angrenaţi în proces să plătească cheltuieli de judecată, BCR nu va solicita recuperarea sumelor respective. Există 160.000 de beneficiari ai soluţiilor comerciale oferite de BCR clienţilor pentru a depăşi problemele financiare şi provocările contextului economic: 100.000 refinanţări, 30.000 restructurări ale creditelor, 30.000 de beneficiari ai campaniei de scădere a ratelor.

În cadrul procesului colectiv iniţiat de un grup de clienţi, reprezentaţi de casa de avocatură Piperea şi Asociaţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a stabilit că nu există clauze abuzive în contractele de credit cu dobândă variabilă ale BCR. Sentinţa este identică cu alte 6 decizii anterioare ale ICCJ care au stabilit că, nu există clauze abuzive în contractele BCR, motivând următoarele: este incorectă echivalarea “dobânzii de referinţă variabile” cu rata EURIBOR; instanţele nu pot ignora termenii contractului dintre clienţi şi bancă, interpretând greşit sau atribuind alt înţeles angajamentului contractual al părţilor şi nu în ultimul rând, clauzele din contract sunt clare şi exprimă voinţa reală a părţilor, care au agreat modul de calcul a dobânzii variabile.

Banca urmăreşte cu prioritate înţelegerea situaţiei financiare a clienţilor

Aşadar, instanţa a stabilit că cei 120 de clienţi angrenaţi în proces să plătească cheltuieli de judecată, BCR nu va solicita recuperarea acestora şi va face clienţilor oferte comerciale la nivelul actual al pieţei, pentru a încheia amiabil orice diferend şi pentru a consolida o relaţie pe termen lung cu aceştia, susţin oficialii BCR. „Banca se află într-un proces de negociere constructiv cu un grup anterior de aproximativ 200 de clienţi reprezentaţi de aceeaşi casă de avocatură.

Abordarea face parte din strategia BCR de a soluţiona prin parteneriat şi reconciliere amiabilă orice diferend comercial cu clienţii săi. O abordare echilibrată între interesul de afaceri al băncii şi interesul clienţilor este soluţia constructivă pe termen lung, iar banca urmăreşte cu prioritate înţelegerea situaţiei financiare a clienţilor şi identificarea soluţiilor comerciale adecvate“, se precizează în comunicatul băncii.

Soluţiile comerciale şi economice raţionale

BCR a făcut paşi decisivi şi va continua construcţia unei afaceri responsabile, bazată pe respectarea reglementărilor de protecţie a consumatorilor, pe integrarea solicitărilor clienţilor în procesele de bază ale băncii, precum şi pe iniţiative solide de educaţie financiară a clienţilor, cu privire la îndatorare şi administrarea finanţelor personale. Într-un mediu legislativ stabil şi modern, soluţiile comerciale şi economice raţionale pot rezolva problemele financiare şi sociale. „Abordarea comercială a BCR se concentrează pe servicii bancare pe termen lung şi preocupare faţă de oameni în primul rând“.

  • 160.000 clienţi ai BCR sunt deja beneficiari ai soluţiilor comerciale oferite de bancă pentru a depăşi problemele financiare şi provocările contextului economic
  • 100.000 de clienţi sunt beneficiari ai refinanţărilor oferite de bancă între anii 2010 – 2015. 30.000 de clienţi ai băncii au primit sprijin şi soluţii de restructurare a creditelor (extinderea maturităţii, amânare la plată, reducerea temporară a ratelor).
  • 30.000 de clienţi, aflaţi in imposibilitatea ajustării costului creditelor, din cauza scăderii valorii garanţiilor şi a veniturilor, au beneficiat de scăderea ratei lunare în medie cu 20% în urma programului Scade Rata.