Trei membri ai personalului Comisiei Europene au fost răniţi marţi în atacurile teroriste de la Bruxelles, a anunţat ieri un oficial de rang înalt din cadrul CE, relatează DPA online. „Teroriştii au lovit ieri (marţi) inima Europei, oraşul nostru, Bruxelles-ul. Oameni nevinovaţi au fost ucişi, (iar) printre cei care primesc îngrijiri se află trei dintre colegii noştri de la Comisie”, a declarat miercuri vicepreşedinta CE Kristalina Gheorghieva pentru presă. Principalul sediu al Comisiei se află la mai puţin de 500 de metri de staţia de metrou Maelbeek, unde a avut loc unul dintre atacuri. Imobilul se află exact deasupra staţiei şi a fost evacuat după explozie, a declarat Gheorgieva. Una dintre clădiri, în care se află serviciile pentru Agricultură, era în continuare goală miercuri. Verificări la nivelul structurii erau în curs miercuri, pentru a se stabili dacă explozia a afectat fundaţia clădirii, a anunţat vicepreşedinta.