Debutul unei vieţi diferite!

0
362


La Bruxelles, staţia Maelbeck, la linia 1 de metrou, se află în inima “triunghiului de aur” european: la mai puţin de 300 de metri de sediul Comisiei Europene, Consiliului European şi Parlamentului European. Cu alte cuvinte, “cartierul european” a fost lovit, marţi, în inima sa. Este adevărat, nici una din instituţiile comunitare nu a înregistrat victime sau răniţi. Bruxelles-ul mai găzduieşte şi sediul NATO, nu departe de aeroportul Zaventem. Marţi, Bruxelles-ul a cunoscut cea mai neagră zi din istoria sa recentă, nu trei ceasuri rele, cum se spune pe la noi, aruncat fiind în oroare, depresie şi haos, de un comando de trei terorişti. Este debutul unei vieţi diferite? Al unei vieţi care se schimbă? Posibil. Belgia, se spune, oricât ar suna de straniu, se aştepta la o tragedie. Lumea politică, experţii, analiştii, toţi vorbeau după atentatele de la Paris, din 13 noiembrie anul trecut, că ameninţarea rămâne iminentă şi Bruxelles-ul nu are cum scăpa, să nu fie atins, după atentatul de la Muzeul evreiesc, dar nu ca New York-ul, Londra, Parisul sau Istanbulul. De ce nu a fost ridicat nivelul de ameninţare la IV, după arestarea la Molenbeek, a lui Salah Abdeslam (26 ani) “piatra unghiulară” a anchetei pe marginea atentatelor de la Paris din 13 noiembrie anul trecut, care îşi propusese cu alţi 3 kamikaze să arunce în aer “Stade de France“, refugiindu-se apoi în cartierul belgian Schaerbeck, nu se cunoaşte. În cursul conferinţei de presă, care a urmat evenimentelor tragice, procurorul federal, Frederic van Leeuw, a confirmat că 2 kamikaze, fraţii Khalid şi Ibrahim el Bakraoui, cunoscuţi de serviciile de poliţie pentru actele de banditism săvârşite, dar şi radicalismul lor, s-au detonat. Ibrahim el Bakraoui a lăsat un testament, găsit într-o pubelă, în care afirmă că “nu ştie ce face“, potrivit procurorului belgian. Ancheta deschisă de secţiunea anti-teroristă a Parchetului federal, încredinţată la 3 judecători, specializaţi în materie de terorism, va lămuri multe lucruri, poate şi cine sunt principalii suspecţi în acestă reţea franco-belgiană, care a organizat atentatele din 13 noiembrie anul trecut, de la Paris, dar şi pe cele de Bruxelles. Probând o solidă relaţie între Salah Abdeslam şi Abdelhamid Abaaoud, care polarizaseră în jurul lor o echipă sudată de mici traficanţi. Această solidaritate pe orizontală, având ca liant delincvenţa şi “prietenia”, dispunea şi de un centru de comandă? Anchetatorii caută “cam târziu”, – fiindcă Molenbeekul era cunoscut ca o bază a terorismului islamist – să răspundă la chestiuni principale. În Siria, SI este dotat cu o administraţie structurată şi piramidală. Potrivit mai multor jihadişti, reveniţi din Siria, Adbelhamid Abaaoud ocupa un post în ierarhia intermediară a “Amni“, serviciul de securitate al SI. Rolul său: formarea viitorilor kamikaze şi pregătirea reîntoarcerii acestora în Europa. Operaţiunile de anvergură se decid de SI. Tot acesta decide şi ţintele. De acolo, din Siria. Mulţi jihadişti magrebieni sunt daţi în căutare, cum ar fi Najin Laachroui (24 ani) a cărui identitate exactă nu este cunoscută, utilizat fiind pseudonomul Saufiane Kayal, bănuit a fi de Mohamed bel Caid, unul dintre coordonatori, înainte de Bruxelles, a atacurile pariziene.

Sentimentul care dăinuie este că nimic nu va mai fi ca înainte. Nu e un clişeu, pe care îl tot rostogolim, ci o dureroasă evidenţă. În schimb, destinul nostru, mai mult ca niciodată, rămâne unul comun. Ameninţările rămân imense, în Europa, iar atacurile de marţi confirmă amploarea riscului terorist. În faţa unei drame de proporţii sentimentul solidarităţii devine unul firesc. După atentatele care au îndoliat Belgia, Federica Mogherini, şefa diplomaţiei europene, nu a putut spune, în cursul vizitei sale în Iordania, la Amman, decât “este o zi dificilă”, înainte de a fi sprijinită, de braţele ministrului de externe iordanian, Nasser Judeh, evitându-i prăbuşirea. Obsesiv revine întrebarea dacă masacrele puteau fi evitate. Aeroporturile şi metrourile constituie permanente ţinte facile. Serviciile de informaţii belgiene aveau habar de iminenţa acestei ameninţări. Oricum ar întoarce lucrurile, nu ies neboţite din această poveste descumpănitoare. Unul dintre cei trei terorişti a fost arestat în iunie anul trecut, în sudul Turciei, la Gaziantep, expulzat în Belgia şi pus în libertate acolo, a declarat preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan în faţa presei turce. După arestarea lui Salah Abdeslam, ameninţarea nu fusese eliminată. Ci potenţată. Un alt Charlie Hebdo, un nou Bataclan erau posibile. Cifrele sunt limpezi. La 31 ianuarie statisticile publicate de organul de coordonare şi analiză a ameninţării (OCAM) proba că 117 jihadişti s-au reîntors în ţară. Un sfert din cei 451 de belgieni, care în ultimii ani s-au aflat în Siria pentru a se integra în Daesh. Europol furnizează date mai îngrijorătoare: între 3.000 şi 5.000 formaţi de Daesh contituie azi o ameninţare majoră pentru Europa.

Autorităţile belgiene au identificat doi fraţi belgieni, Khalid şi Brahim El Bakroui, ca fiind presupuşii atacatori kamikaze, autori ai atentatelor de marţi, de la Bruxelles, soldate cu 31 de morţi şi 271 de răniţi. Din câte se pare Brahim El Bakraoui s-a detonat pe aeroportul din Zaventem, unde au murit 11 persoane şi au fost rănite peste 100. În schimb, fratele său Khalid ar fi comis atentatul sinucigaş din staţia de metrou Maalbeek, unde au murit 20 de persoane. Aceştia erau căutaţi şi în cadrul anchetei ce vizează atentatele de la Paris din luna noiembrie a anului trecut, soldate cu 130 de morţi. Înainte de atentate, Khalid El Bakraoui ar fi închiriat sub un nume fals un apartament din zona Forest, din suburbiile Bruxelles-ului, chiar în locul în care, săptămâna trecută, s-au desfăşurat operaţiuni de amploare ale poliţiei pentru prinderea lui Salah Abdeslam, islamistul dat în urmărire generală timp de patru luni pentru implicare în atentatele teroriste din Paris şi care a fost arestat vinerea trecută.

Cel de-al treilea atacator care a fost surprins de camerele de supraveghere de pe aeroportul Zaventem, Najim Laachraoui, cunoscut sub numele de Soufiane Kayal, a reuşit să scape şi este cel mai căutat terorist din Europa. Laachraoui este vizat şi de ancheta cu privire la atentatele din Paris, amprentele sale fiind descoperite în două din adresele ocupate de atacatorii din Paris şi pe mai multe centuri explozive. În vârstă de 24 de ani, el este căutat de autorităţi din decembrie sub numele de Soufiane Kayal. La fel ca fraţii El Bakroui, identificaţi drept presupuşii atacatori kamikaze de pe aeroportul Zaventem, Laachraoui se află în vizorul poliţiei belgiene pentru activităţile sale infracţionale şi pe numele său a fost emis un mandat internaţional de arestare din martie 2014.

Atentatele de la Bruxelles, în presa europeană

Marile publicaţii europene au acordat în ediţiile de ieri, aşa cum era de aşteptat, spaţii importante atentatelor de la Bruxelles. O întrebare, deocamdată fără răspuns pentru jurnalişti, este dacă în spatele  atacurilor de la aeroport şi metrou s-a aflat un plan bine pus la punct cu mult timp înainte sau a fost vorba de o ripostă a teroriştilor după arestarea lui Salah Abdeslam. “Este o răzbunare după arestarea lui Abdeslam?”, se întreabă cotidianul britanic “The Guardian”. Jurnaliştii britanici amintesc că atentatele vin la patru zile după arestarea singurului supravieţuitor din grupul celor care au comis atentatele de la Paris pe 13 noiembrie 2015. “Teroriştii lovesc deseori în apropiere”, mai scrie „The Guardian”, avertizând că ameninţarea teroristă din Europa nu va dispărea după arestarea unei singure persoane. “Pentru terorişti, scopul este să arate că pot să terorizeze în continuare şi să se mobilizeze violent. Nu este vorba atât de răzbunare, ci de dorinţa de a arăta că încă au o capacitate puternică de a lovi”. Cotidianul francez “Le Monde” a titrat ieri pe prima pagină “Bruxellesul lovit de terorism”, apreciiind că “Belgia a intrat, marţi 22 martie, într-un scenariu de coşmar”. “Europa lovită în inimă”, a scris şi “Le Figaro”, subliniind că “în faţa unui inamic care i se impune, Europa trebuie să existe ca forţă de lovire şi de protecţie”.

“La Libre Belgique” scrie că arestarea lui Abdeslam ar putea fi un semnal. “Putem spune că teroriştii au considerat arestarea lui Salah Abdeslam drept un element declanşator. Arestarea lui Abdeslam i-a împins pe terorişti, din anturajul său sau nu, veniţi din Belgia sau din alte părţi atât timp cât oamenii aceştia nu au frontiere şi se mişcă cu uşurinţa, să lovească Bruxelles-ul”. Jurnalistul Roland Planchar, citat de “La Libre Belgique”, critică decizia autorităţilor de a ridica nivelul de alertă teroristă de la 3 la 4. “Ceea ce constat este că, în timp ce am trecut la nivelul 4 în timpul sărbătorilor de iarnă din 2007 şi din 2015 fără ca această măsură să se impună cu adevărat, am rămas la nivelul 3 după arestarea lui Abdeslam, atunci când ameninţarea era maximă. Ne putem întreba cum funcţionează OCAM (organul de coordonare pentru analiza ameninţărilor)”.

În Germania, “Frankfurter Allgemeine Zeintug” se întreabă: “Un act de răzbunare pentru arestarea lui Salah Abdeslam?”. Jurnaliştii germani precizează că, potrivit experţilor francezi, reţeaua teroristă a a lui Abdeslam “a fost mult mai importantă decât ne imaginam”. “Anterior, la Bruxelles, procurorul francez Francois Molins a avertizat că ar putea urma atacuri. Abdeslam şi complicii săi adunaseră multe arme”.

Zi de doliu naţional în România

Capitala Belgiei este încă în stare de şoc, după atentale ce au lovit inima Uniunii Europene. Ţara întreagă este în doliu pentru trei zile. Ieri, la Bruxelles, s-a ţinut şi un moment de reculegere, drept omagiu adus victimelor atentatelor care au avut loc cu o zi înainte. Sute de persoane s-au adunat la evenimentul de comemorare.  Oficiali, inclusiv premierul Charles Michel, au păstrat un minut de tăcere în apropiere de sensul giratoriu „Schuman” din Bruxelles.

În memoria victimelor atentatelor de la Bruxelles, astăzi, în România, va fi zi de doliu naţional. Guvernul a luat ieri această decizie în semn de solidaritate cu cetăţenii belgieni. “Guvernul a decis declararea zilei de 24 martie (n.r. -astăzi) zi de doliu naţional, drapelele la instituţii vor fi coborâte în bernă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, după şedinţa Executivului. El a mai spus că Guvernul recomandă posturilor de radio şi televiziune, precum şi instituţiilor culturale să-şi adapteze programele acestei decizii. “Este un semn de omagiu şi solidaritate pentru locuitorii capitalei Europei”, a mai spus Dan Suciu.

Mai multe meciuri de la EURO 2016 s-ar putea disputa cu porţile închise

Cum până la meciul inaugural al Campionatului European de Fotbal (10 iunie) mai sunt doar câteva luni, ameninţarea teroristă planează şi asupra turneului final. După atentatele de marţi, UEFA a anunţat că pregăteşte măsuri stricte de securitate şi, dacă va fi nevoie, unel meciuri s-ar putea disputa cu porţile închise.

UEFA nu agrează nici mutarea turneului final în altă ţară şi nici anularea competiţiei, considerând că nu e cazul ca fotbalul să facă un pas înapoi din cauza terorismului. În schimb forul fotbalistic european a precizat într-un comunicat de presă că „siguranţa şi securitatea vor fi pe primul loc în organizarea EURO 2016”.

 

Nerdin Bari, reprezentantul Centrului Cultural IslamulAzi :

„Islam înseamnă pace….musulmanii sunt în război”

Imediat, după anunţul atacurilor de la Bruxelles, o voce puternică a musulmanilor din România, Nerdin Bari, reprezentantul Centrului Cultural IslamulAzi, dar şi membru al Asociaţiei Musulmanilor din România a subliniat faptul că dacă într-adevăr cei care au comis aceste acte teroriste sunt musulmani, sau se declară musulmani, aceştia au greşit de două ori. Pe de parte,  când au transmis mesajul islamului, iar pe de altă parte, când l-au aplicat. „Vieţile dăruite de Allah nu pot fi curmate de om, nu există nicio scuză pentru cei ce ucid suflete nevinovate iar pedeapsa lui Allah va fi aspra!!! Suntem musulmani, suntem adepţii unei religii care ne îndeamnă să facem tot ce este folositor omului, să îl ferim de ceea ce este dăunator, să îndepărtam din drum un obstacol ce poate provoca răni trecătorilor etc. Însă de la vorbe până la fapte se pare că este cale lungă…..practica contrazice teoria….”, susţine Nerdin Bari pe pagina sa de facebook.

„Unde se regăsesc musulmanii care comit crime în numele religiei, în care capitol din Coran?!”

          Unul dintre cei mai respectaţi musulmani din România, Nerdin Bari, susţine şi o lecţie de religie şi le reaminteşte musulmanilor şi nu numai, ce scrie în Coran şi ce ar trebui să se ştie despre Coran. „Prima poruncă în Coran a fost: citeste! Dar din păcate musulmanii nu citesc. Aproape fiecare pagină ne cheamă să medităm, dar din păcate creierul l-am închiriat. Islam înseamnă pace dar musulmanii sunt în război. Omul a fost creat pentru a-l adora pe Creator însă el trăieşte pentru a ucide.  Suntem creaţi diferiţi pentru a ne cunoaşte dar noi ne războim. Resursele ne sunt suficiente dar pentru ele noi râvnim.  Uciderea unui suflet nevinovat este echivalent cu uciderea întregii omeniri, acesta este adevarul pe care Coranul l-a subliniat, însă crima este foarte răspândită. Unde se regăsesc musulmani care comit crime în numele religiei, în care capitol din Coran?!”, se întreabă Nerdin Bari.

Skender Saqipi, albanain journalist, Publisher of Informative Portal-TITULLI :

„Exploziile de la Bruxelles au dorit să creeze un mediu al fricii”

Skender Saqipi este un jurnalist albanez, de religie musulmană, care locuieşte în Serbia, în renumita Valea Presevo,  o zonă de conflict multietnic. El ştie foarte bine ce înseamnă teroare, război, frică. Skender, colegul nostru publică la ziarul on line www.titulli.ro şi este un jurnalist curajos şi respectat. De felul lui un pacifist. Ieri vorbea cu teamă. Îşi pune mari speranţe în Uniunea Europeană, prin integrarea Serbiei în UE speră ca şi albanezii din Valea Presevo să aibă mai multe drepturi, să devină, cetăţeni europenei.  „Nu numai ca jurnalist, dar şi ca om, sunt solidar cu familiile victimelor în atacurile cu bombă din Bruxelles.  Exploziile din inima Europei, este un atac al persoanelor care doresc să creeze un mediu al fricii în întreaga lume. Atacurile nu sunt un mod de rezolvare a problemelor, indiferent care ar fi ele. În niciun caz atacurile prin bombardarea unor oameni nevinovaţi care lucrează pentru familie şi îmbunătăţirea vieţii umane, nu pot fi acceptate ca soluţie. Uniunea Europeană ar trebui să ia serios aceste atacuri şi să lucreze mai mult pentru a fi un apărător puternic al cetăţenilor ei, în toate ţările UE”, a spus jurnalistul Skender Saqipi.

Naim Belgim, preşedintele Uniunii Democrate Tătare :

„Turcia nu poate vinde petrol lumii, dar ISIS totuşi vinde fără nici un fel de problemă… 

Naim Belgim este cunoscut ca un reprezentantant al musulmanilor din România care spune lucrurilor pe nume. Acesta şi-a arătat ieri, nemulţumirea vizavi de modul în care sunt reflectate evenimentele în presă. Prin faptul că solidaritatea se arată doar faţă de anumite ţări, deşi atacuri teroriste au loc şi în alte state, mult mai mari şi cu mult mai multe victime. „În Turcia în “capitala Europei Istanbul” are loc un atentat cu o grămadă de morţi. Musulmani care omoară musulmani? Sau creştini terorişti care omoară musulmani nevinovaţi? În cel mai mare oraş al Europei – Istanbul – mor oameni şi nimeni nu zice nimic pe nici un post TV din România. Într-un stat în Europa are loc un atentat cu mai putini morţi decât în Turcia dar non stop la tv, la talk show-uri se vorbeşte despre terorişti islamişti.
Poţ să te minţi cât vrei tu care gândeşti aşa, dar până nu înţelegem cu adevărat sistemul de opresiune, lipsire de libertate şi de creere de conflicte al marilor puteri, noi toţi dar cel mai important tu eşti în pericol să fii victima acestor nesatui…”, susţine Naim Belgim.

„Despre ce vorbim noi aici?”

        Preşedintele UDT îşi pune nişte întrebări vizavi de ISIS şi Turcia, pe pagian sa de facebook. „Turcia nu poate vinde petrol lumii, dar ISIS totuşi vinde fără nici un fel de problemă.  Un stat creat cu 5000 de oameni are structură, logistică, conturi în Israel, SUA Europa etc şi nimeni nu poate să-i oprească. În loc să îi dăm jos pe cei care ne conduc şi care vor să ne ia şi ultima fărâmă de libertate noi “urlăm” ca din gură de javre că ar trebui să facem percheziţii sa oprim orice grup mai mare de trei persoane etc etc. Despre ce vorbim noi aici? Noi ştim ce se întâmplă, şi voi ştiţi dacă analizaţi informaţiile dar e mai simplu să dăm vina pe “islamişti”….”.

RADU ILICEANU, MARGA BULUGEAN şi MIRCEA CANŢĂR