La Dolj, ALDE merge singur la locale

0
327

Copreşedintele ALDE CălinPopescu-Tăriceanu, împreună cu secretarul general al ALDE deputatul Damian Florea s-au aflat, marţi, la Craiova, unde au susţinut o coferinţă de presă la sediul ALDE Dolj, alături de preşedintele ALDE Dolj Ion Cupă, de preşedintele executiv Dumitru Ghinea şi de preşedintele ALDE Craiova Mircea Năstase, care este şi candidatul ALDE pentrufuncţia de primar al Craiovei.

            Cu prilejul vizitei în Dolj a conducerii centrale a partidului, au fost validaţi 17 candidaţi ai ALDE pentru o serie de primării doljene. Înainte de întâlnirea cu membrii Biroului Executiv Judeţean al ALDE Dolj, copreşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a avut o întâlnire şi cu reprezentanţii Ford România. „Motivul principal al vizitei mele, astăzi ( n.r marţi, 22 martie), este evenimentul organizat de Ford România, la Craiova, un eveniment foarte important din punctul meu de vedere şi cred că şi al dumneavostră, pentru că el marchează o nouă etapă în proiectul de dezvoltare industrială al Ford în România. După cum aţi aflat, Ford urmează să investeascăîncă 200 de milioane de euro, ceea ceva duce valoarea totală a investiţiei la un miliard de euro, pentru producerea unui nou model. Mă bucur nu numai pentru că am putut să contribui la iniţierea acestui proiect, mă bucur mai ales pentru ceea ce reprezintă Ford înprezent şi pentru ceea ce va reprezenta în viitor. E un motiv de mare satisfacţie pe care am vrut să vi-l împărtăşesc”, a declarat copreşedintele ALDE.

Capacitate politică şi organizatorică

În cadrul conferinţei de presă, Călin Popescu – Tăriceanu a subliniat faptul că alegerile locale reprezintă o miză extrem de importantă. „În Craiova, de o bună bucată de vreme, discutând cu conducerea filialei, ne-au întrebat ce planuri politice avem în contextul în care noi anticipam semnarea unui protocol de posibilă colaborare cu PSD-ul. Și organizaţia din Dolj ne-a spus : Domne, noi vrem să mergem complet separaţi. Avem obiectivele noastre, avem ambiţia noastră, vrem să demonstrăm că putem să participăm singuri în alegeri. Și le-am spus că dacă vom ajunge la o eventuală înţelegere cu PSD-ul, această înţelegere nu va fi una obligatorie, civa fi una facultativă pentru organizaţiile care cred că pot să-şi maximizeze rezultatele într-o anumită direcţie. Aşadar am salutat această decizie, am respectat-o, mă bucură că au adoptat această atitudine care dovedeşte încredere în sine, curaj, şi capacitate politică şi organizatorică. Nu pot să mă laud că toate organizaţiile noastre din ţară întrunesc aceste calităţi, dar mă bucură că la Dolj avem o conducere organizată de domnul deputat Cupă, de domnul preşedinte executiv Ghinea, de domnul profesor Năstase, care este preşedintele organizaţiei municipale Craiova şi candidat al nostru la municipiu, care au hotărât să îşi ia soarta în mâini şi să lupte de unii singuri. Vreau să le adresez cuvintele mele de apreciere şi în acelaşi timp să îi asigur de toată susţinerea mea”, a precizat preşedintele Senatului.