1.000 de angajaţi vor lucra pentru furnizorii Ford

0
459

Cele opt companii care s-au instalat deja în curtea uzinei vor avea până în primăvara anului viitor, când este programată demararea producţiei modelului B-Max, aproximativ 1.000 de angajaţi. Compania Cooper Standard, din SUA, a anunţat recent că îşi va deschide o unitate de producţie la Craiova, unde va produce componente pentru noul autoturism Ford B-Max, care va intra în producţie anul viitor la Craiova. Cooper Standard va dezvolta o unitate de producţie şi birouri administrative. La capacitate maximă, în această operaţiune de producţie se vor realiza echipamente de izolaţie şi transfer a lichidelor. Când compania va lucra la capacitate maximă  vor fi angajate peste 150 de persoane. Cooper Standard are fabrici deschise în 19 ţări, în care lucrează 21.000 de oameni, şi deserveşte industria auto de pe toate continentele, informează compania pe site-ul propriu.