Vicecancelarul german îndeamnă UE să acţioneze în vederea ridicării sancţiunilor impuse Rusiei

0
310

Vicecancelarul Sigmar Gabriel, totodată ministrul german al Economiei, a îndemnat Uniunea Europeană (UE) să acţioneze astfel încât până în vară să ridice sancţiunile impuse Rusiei în legătură cu conflictul din estul Ucrainei. “Acesta trebuie să fie obiectivul nostru comun”, a declarat Gabriel, al cărui Partid Social-Democrat (SPD) se află la putere alături de Uniunea Creştin-Democrată (CDU) a cancelarului Angela Merkel. În opinia sa este necesar “să vizăm cu toată puterea un asemenea acord cu Federaţia Rusă”, a declarat el, la Berlin, la un forum germano-rus. Occidentul a impus sancţiuni Rusiei după ce Moscova a anexat peninsula ucraineană Crimeea în martie 2014 şi din cauza susţinerii separatiştilor proruşi care luptă împotriva forţelor guvernamentale ucrainene în regiunea Donbas, în estul Ucrainei. Germania şi Franţa au subliniat în mai multe rânduri că o eventuală ridicare a sancţiunilor impuse Moscovei depinde de implementarea acordurilor de la Minsk, pe care cele două puteri europene le-au mediat, dar care acum sunt blocate. Uniunea Europeană a prelungit sancţiuni impuse unor ruşi şi companii ruse – constând în blocarea unor active şi interdicţii de călătorie în UE -, însă statele membre au poziţii divergente cu privire la o prelungire a unor sancţiuni ample – impuse Moscovei în sectoarele bancar, al apărării şi energetic – dincolo de luna iulie. Pe de altă parte, preşedintele Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker a anunţat că Ucraina a întreprins reformele necesare pentru ca instituţia pe care o conduce să recomande UE, luna viitoare, o liberare a regimului vizelor pentru ca ucrainenii să poată călători în zona Schengen, de liberă circulaţie. Preşedintele ucrainean a declarat, la Bruxelles, unde a efectuat o vizită, că este o “veste foarte pozitivă”. “Am îndeplinit totul”, a declarat Poroşenko.  “Este o veste pozitivă. Este o mare realizare a Ucrainei şi sunt absolut convins că este o mare realizare pentru Uniunea Europeană, deoarce este vorba despre o situaţie din care au de câştigat ambele părţi”, a adăugat el. “În ultimele zile şi ore, Ucraina a întreprins reforme uriaşe”, a declarat Juncker. “Aceşti paşi ne vor permite nouă, Comisiei, să propunem în aprilie o liberalizare a vizelor”, a adăugat el. Orice propunere vizând o asemenea liberalizare a vizelor pentru ca ucrainenii să poată călători în zona Schengen este necesar să fie aprobată de către Parlamentul European (PE) şi cele 28 de state membre ale Uniunii. Pe de altă parte, separatiştii proruşi care deţin controlul asupra regiunii Doneţk, în estul Ucrainei, au început – de miercuri – să emită paşapoarte. Primul paşaport a fost emis pe numele lui Aleksandr Zaharcenko, liderul separatiştilor din regiune. “Acest document este o dovadă a ceea ce suntem capabili să facem, a ceea ce protejăm şi a ceea ce am realizat”, a declarat el. “Am început să emitem paşapoarte”, a adăugat acesta. Liderul separatist a subliniat că oricine intenţionează să participe la alegerile locale – care nu au fost stabilite încă – este necesar să deţină acest document. Documentele – pe coperta cărora apare imaginea unui vultur cu două capete – le permit deţinătorilor să intre în mod liber pe teritoriul Rusiei, a anunţat Zaharcenko. Kievul subliniază că aceste alegeri locale este necesar să fie organizate în baza legii ucrainene şi să fie monitorizate de către Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) – două condiţii pe care separatiştii proruşi refuză să le accepte.