Adrian Mititelu, suspect de înşelăciune şi sustragere de sub sechestru

0
429

Infracţiunea vizează transferului lui Mihai Costea la Steaua, în 2011, fiind păgubite statul român şi clubul lui Gigi Becali

Adrian Mititelu, fostul patron al FCU Craiova, a fost citat de Direcţia Naţională Anticorupţie, serviciul teritorial Craiova, fiind suspect pentru savârşirea infracţiunilor de sustragere de sub sechestru şi înşelăciune. Mititelu este acuzat că a păgubit ANAF la transferul lui Mihai Costea la Steaua Bucureşti. Infracţiunea de sustragere de sub sechestru vizează prejudicierea statului român, care instituise sechestru pentru drepturile federative ale lui Mihai Costea. Infracţiunea de înşelăciune se referă la prejudicierea clubului Steaua Bucureşti, prin încasarea sumei de transfer, deşi Costea II a fost legitimat la clubul lui Gigi Becali ca jucător liber de contract, după dezafilierea clubului lui Mititelu. Adrian Mititelu a anunţat pe contul său de facebook chiar ieri, în ziua în care a împlinit 48 de ani, „vizita” la DNA, susţinând totodată că este nevinovat: „Nu există nicio faptă penală săvârşită cu ocazia acestor tranzacţii (…) Indiferent de obstacolele care le întalnesc în această luptă a mea împotriva acestei grupări criminale cu ramificaţii în toate domeniile importante ale Statului Român, nu voi da înapoi. Vă rog să aveţi încredere în nevinovăţia mea!”

Mihai Costea a fost transferat de Mititelu la Steaua în 2011, pentru suma de 1,1 milioane de euro. Atacantul de 28 de ani evoluează acum în liga a doua din Emiratele Arabe Unite, la Al Ittihad Kalba.