O săptămână care vorbeşte, prin manifestări, de 20 de ani de francofonie la Craiova

0
572

În perioada 12-20 martie, se desfăşoară la Craiova „Săptămâna Limbii franceze şi a francofoniei”. Sunt mai multe activităţi cuprinse în calendar, dar una face, pe undeva, figură aparte. Este vorba despre Concursul-Festival Naţional Judeţean „Fete de la Francophonie”, ediţia a XX-a, tema fiind „Francophonie et cultures du monde”. Concursul este organizat de Asociaţia Română a Profesorilor de Limba Franceză (ARPF) – Filiala Dolj  şi va avea loc, pe 18 martie la Liceul de Arte „Marin Sorescu” din Craiova.

Adriana Sălceanu

Este un concurs foarte aşteptat şi este organizat de ARPF, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, şi  cu Liceul de Arte „Marin Sorescu”, gazda evenimentelor din ziua de 18 martie. „Este o manifestare foarte aşteptată de francofonii din judeţul nostru – elevi şi profesori. Acest concurs suscită interesul participanţilor, mai ales prin diversitatea secţiunilor la care participă: creaţie literară, recitări, interpretare vocală, dramatizare şi, nu în ultimul rând, creaţie plastică. Este o competiţie adresată elevilor din toate ciclurile de învăţământ preuniversitar”, a declarat prof. Adriana Sălceanu, inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.

Sute de elevi fac invitaţii la o călătorie creativă

Ceea ce are loc la Craiova, vorbim numai de învăţământul preuniversitar, are o tradiţie care este respectată. «De 20 de ani, vocea francofoniei din sudul României se face auzită în luna martie, graţie Festivalului „Fete de la francophonie”. În fiecare an, sute de elevi din şcolile doljene ne invită la o călătorie creativă în lumea celor care preţuiesc şi împărtăşesc o valoare comună: limba franceză. ARPF – Filiala Dolj susţine elanul micilor francofoni, oferind diplome câştigătorilor, şi-i invită şi la alte activităţi, care fac parte din „Săptămâna francofoniei”, incluzând şi concerte», a precizat prof.  Dorina Popi, preşedinte al Filialei Dolj a ARPF. Manifestările se vor desfăşura şi cu sprijinul Lectoratului Francez din cadrul Universităţii din Craiova, dar pe altfel de coordonate.