Potrivit unor completări aduse proiectului de ordonanţă de urgenţă referitoare la realizarea interceptărilor, Ministerul Public şi DIICOT ar putea avea poliţie judiciară, agenţii fiind delegaţi pentru o perioadă de trei ani.
Un nou draft al proiectului de ordonanţă de urgenţă referitoare la realizarea interceptărilor prevede ca Ministerul Public si Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), să aibă propria structură de poliţie judiciară, formată din angajaţi detaşaţi de la Ministerul Afacerilor Interne(MAI). În cazul DIICOT, în proiect sunt prevăzute 25 de posturi de ofiţei de poliţie judiciară. „În vederea desfăşurării activităţilor prevăzute de art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, în cadrul Ministerului Public pot funcţiona, prin detaşare, ofiţeri sau agenţi de poliţie judiciară, sub directa conducere şi controlul nemijlocit al procurorilor, în limita posturilor aprobate potrivit legii”, se arată în document.
Potrivit modificărilor, “detaşarea ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară se dispune, la solicitarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de către ministrul Afacerilor Interne, pe o perioadă de cel mult 3 ani, cu posibilitatea prelungirii din 3 în 3 ani, cu acordul acestora” menţionându-se că “pe durata detaşării ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară nu pot primi de la organele ierarhic superioare nicio însărcinare. Dispoziţiile procurorilor sunt obligatorii pentru ofiţerii şi agenţii de poliţie. Actele întocmite de aceştia din dispoziţia scrisă a procurorului sunt efectuate în numele acestuia”.
De asemenea, proiectul de lege prevede folosirea infrastructurii SRI în anchete, dar cu eliminarea oricărei intervenţii din partea personalului SRI, precizându-se că „la cererea organelor de urmărire penală, Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor asigură accesul nemijlocit şi distinct al acestora la sistemele tehnice în scopul executării supravegherii tehnice prevăzute la art.138 al.1 lit.a) din Codul de Procedură Penală” precizându-se că în ceea ce priveşte condiţiile concrete de acces la sistemele tehnice al organelor judiciare, acestea se vor stabili prin “protocoale de cooperare”. Se menţionează în document şi că judecătorii vor controla activitatea organelor de cercetare penală astfel că “semestrial sau ori de câte ori este nevoie, preşedintele sau unul dintre judecătorii anume desemnaţi de către acesta verifică modul de punere în aplicare în cadrul Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor a supravegherilor tehnice realizate de organele de urmărire penală”.
Dacă proiectul de lege va ajunge pe masa Guvernului în această formă, ar urma ca în “termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a acesteia, numărul maxim de posturi prevăzut pentru Ministerul Public se va suplimenta prin hotărâre a Guvernului”. Factorii de decizie încă dezbat forma pe care o va avea ordonanţa de urgenţă privind punerea în aplicare a mandatelor de supraveghere.