Bucuria de a fi femeie

0
561

Pictăm pe chip speranţa” este poate una dintre cele mai frumoase şi emoţionante campanii dedicate femeilor din Craiova. Eroinele sunt doamne cu poveşti tulburătoare, pentru care fiecare zi este doar o luptă cu bolile oncologice de tot felul, dar care nu au încetat nici o clipă să zâmbească, să-şi iubească familiile şi să trăiască bucuriile pe care le oferă viaţa. Cu entuziasmul ei, o echipă deosebită de tineri, de la ACCES Oltenia şi ASIS Craiova, le-a ajutat să readucă lumina pe chip şi culoarea în obraji, într-un cuvânt să redescopere feminitatea care le face unice şi atât de speciale.

Doamna Georgeta se află la a doua participare la campania „Pictăm pe chip speranţa”, care s-a desfăşurat la saloanele de înfrumuseţare ”Alexander’s Cut„ şi ”Monique”, fiind dedicară femeilor cu afecţiuni oncologice.

Intră în salon cu paşi hotărâţi şi nu poţi să nu îi remarci silueta impecabilă, de manechin. I-a fost aplicat un machiaj care îi scoate în evidenţă ochii frumoşi, cu privire caldă. Hair-stylistul Alexandru o invită la oglindă. Părul său, vopsit într-o nuanţă îndrăzneaţă de roşu, va fi acum aranjat. Lucrând doar cu câteva perii şi un feon, profesionistul îi face o coafură care, la final, îi schimbă mult fizionomia. Doamna Georgeta este cu adevărat o femeie frumoasă şi primeşte complimente de la toţi cei din jur. Radiind de frumuseţe, se lasă fotografiată.

Ideea acestei campanii este minunată. Pur şi simplu te face să uiţi prin ce ai trecut, te face să te simţi femeie cu adevărat. Este greu să descriu în cuvinte, dar dacă aş încerca, aş putea spune că pentru noi este ca un moment de linişte, de relaxare. Faptul că mă văd frumoasă mă face să mă simt extraordinar”, mărturiseşte, cu zâmbetul pe chip, Georgeta.

Privind-o, ai din nou senzaţia că s-a preschimbat într-un fotomodel.

Un suflet uriaş într-n trup firav

Ana-Maria este o doamnă firavă, care a compensat acest lucru cu un zâmbet uriaş. Când s-a ridicat de pe scaunul de la coafură, părul său moale, în culoare naturală, a căpătat bucle lejere care îi încadrează drăgălaş faţa. Zâmbeşte mult şi, zărindu-i ochii verzi, deosebit de frumoşi, te gândeşti cât de minunaţi îi vor face fetele de la Salonul „Monique” când va încăpea pe mâinile lor. Acum, chiar şi fără pulberea fardurilor, ei vorbesc într-un mod special şi te invită în lumea lor.

Sunt la prima participare în aceată campanie şi mi se pare o idee foarte frumoasă, chiar indicată. Eu nu am fost obişnuită să mă aranjez, merg foarte rar la salon, doar atunci când trebuie să ajung la o nuntă şi poate  nici atunci. Pentru mine este ceva diferit, total diferit şi mă face să mă simt frumoasă”, spune, cu bucurie în glas, Ana-Maria.

Stând pe canapea şi aşteptând să îi vină rândul la machiaj, este o plăcere să o cunoşti. De zece ani se luptă cu cancerul, dar este o persoană extrem de optimistă. Astăzi, când noi ne-am întâlnit cu ea, vrea să ne povestească doar despre lucrurile frumoase din viaţa ei. Îi place foarte mult să gătească pentru soţul şi băieţelul său de 11 ani. „Fac tot felul de preparate culinare. Înainte nu eram în stare de nimic, dar acum pot să spun că sunt experimentată. Încerc şi reţete mai speciale şi am curaj să improvizez. La aniversări fac torturi naturale, cu creme făcute în casă şi frişcă din smântână”.

O altă pasiune a sa este grădina de flori din curtea casei, pe care o îngrijeşte. „Îmi plac florile extraordinar de mult. Când stau în natură, mă relaxez foarte mult şi de aceea am grijă de grădina mea de flori”.

Este dedicată total familiei sale, ea se ocupă de plănuirea zilelor aniversare, a concediilor şi tot ea face şi cele mai mari surprize. „Le fac surprize alor mei, este lucrul care mă face cea mai fericită. Le-am organizat odată o vacanţă. Am luat biletele de avion şi le-a pregătit o excursie la Roma. A fost foarte frumos…”.

Şi psihoterapeutul are povestea lui…

Uitându-se la televizor, cu un an în urmă, Gabriela Predu a văzut-o pe Andreea Niţă, preşedintele ACCES Oltenia, cum promova această campanie pentru femeile cu afecţiuni oncologice, şi s-a decis să facă şi ea parte din această echipă. Şi iată-o acum stând pe canapea şi discutând cu fiecare dintre doamne. Gabriela Predu este psihoterapeutul grupului.

Un rol al meu este de fost pacient, fiind o persoană care a avut o  experienţă de acest gen, şi celălalt rol de psihoterapeut. Deşi eram la 15 ani după ce avusesem operaţia, am considerat că pot ajuta cu experienţa mea, fiindcă este foarte important să avem modele din viaţa reală, care ne pot învăţa din experienţa lor. În plus, o persoană care nu are pregătirea necesară poate să facă rău, poate să provoace durere pentru că, pur şi simplu, nu ştie cum să facă binele”, a mărturisit Gabriela Predu.

Fiecare doamnă pe care a cunoscut-o în cele două zile au emoţionat-o cu exemplul lor, iar campania „Pictăm pe chip spereanţă” este de-a dreptul minunată pentru ea. „Le ajută pe doamne să-şi redescopere frumuseţea din interior. Este cu atât mai necesară pentru că sunt nişte persoane vulnerabile. Boala oncologică şi dizabilităţile sunt subiecte tabu în România, din păcate. Şi atunci când te ascunzi că ai o boală, se crează o presiune la nivelul psihicului şi persoana respectivă este permanent în alertă. Ori acest lucru nu e benefic în vindecarea lor. Ele au nevoie de toate resursele pentru a se face bine. Şi dacă poţi să contribui la starea de bine este un lucru extraordinar”.

Iar fotograful este un … voluntar

Roxana Mitroi aleargă de colo-colo cu aparatul de fotografia la gât. Vrea să prindă cele mai drăguţe cadre şi să surprindă bucuria şi frumuseşea cum îşi recapătă locul pe chipurile tuturor doamnelor, acolo unde a fost dintotdeauna. Ea are 16 ani, învaţă la Colegiul Naţional „Elena Cuza” şi este voluntar în cadrul acestei campaniei care a cucerit-o cu totul. ”Mă bucur că pot să particip şi să ajut şi eu cu ce pot. Ideea este extraordinară, iar aceste doamne sunt absolut minunate. Mă simt foarte bine aici, ca şi toţi care sunt prezenţi şi cred că pozele mele exprimă cel mai bine atmosfera de aici şi starea de spirit a doamnelor”, a spus, cu bucurie, Roxana. Ca orice lucru făcut din pură pasiune, şi ea era tare mândră de fotografiile ei.

O şuetă cu ceai şi prăjiturele

Pe seară, doamnele frumos aranjate au fost invitatele organizatorilor  – ACCES Oltenia şi ASIS – la o şuetă cu prăjituri şi ceai la „Fado Pub”, unde prieteniile începute în timpul zile să se sudeze şi mai strainic.

Dacă anul trecut urmăream această campanie din postura de admirator, anul acesta fac parte din ea. M-a emoţionat foarte mult să văd transformarea care se petrece cu aceste femei. În momentul în care au păşit pe uşă, erau uşor stânjenite, dar când s-au privit în oglindă şi parcă au zărit un chip cu totul nou, şi-au schimbat complet atitudinea. Au plecat de aici vizibil schimbate, trăind din nou bucuria de a fi femeie. Ori lucrurile acestea văzându-le şi trăindu-le alături de ele, în aceste zile, sunt o experienţă minunată. De aceea eu zic că este una dintre cele mai frumoase campanii care s-au făcut vreodată pentru femei”, a mărturisit, Mihaela Pârvu, reprezentantul Asociaţiei de Sprijin şi Implicare Socială (ASIS), unul dintre organizatorii campaniei.

Happy-end cu „va continua”

Andreea Niţă, preşedintele Asociaţiei de Consultanţă şi Consiliere Economico-Socială (ACCES) Oltenia, a spus că doreşte să continue şi anul viitor chiar dacă, în campanie, intră doar acele femei dispuse să îşi împărtăşească suferinţa, grijile şi trăirile în această mică comunitate.

„Aceste femei reprezintă modele pentru cele care nu au curajul de a se exprima, ele demonstrând că pot ieşi învingătoare din această luptă. «Pictăm pe chip speranţa» nu înseamnă altceva decât a reclădi încrederea în sufletele măcinate, dezorientate, dezumanizate ale trupurilor încercate de suferinţă. Impactul vestii că s-ar putea instala asupra ta o boală incurabilă este atât de mare încât reperele se schimbă fundamental. Îţi pierzi identitatea, nu mai ai încredere în comunitate, familie, pierzi tot ceea ce ai construit şi tot ce ai fi putut proiecta în viitorul tău. A simţi că nu eşti singur în acest demers este fundamental pentru puterea de care ai nevoie în surmontarea vulnerabilităţii. Dacă trupul este afectat, singurele care ar putea să îl aducă la starea iniţială de pregătire pentru viaţă sunt sufletul şi mintea. Acestea sunt cele care luptă permanent cu starea de fragilitate”, a explicat Andreea Niţă, preşedintele ACCES Oltenia.