Măsuri speciale în şcoli pentru prevenirea cazurilor de îmbolnăvire

0
641

După ce în ultimele săptămâni s-au înregistrat zeci de cazuri de copii diagnosticaţi cu sindrom hemolitic-uremic, dar şi cu viroze sau gripă, Ministerul Sănătăţii a elaborat un plan de măsuri ce are ca scop evitarea apariţiei cazurilor de îmbolnăvire în şcoli. 

Setul de măsuri şi recomandări privind normele de igienă, normele de comportament în colectivităţi şi educaţie sanitară a fost transmis Ministerului Educaţiei şi se aşteaptă  ca în următoarele săptămâni să fie diseminat în unităţile şcolare, prin intermediul inspectoratelor şcolare.

În primul rând, autorităţile sanitare au propus să se realizeze triajul epidemiologic la începutul orelor de curs. În şcolile unde funcţionează cabinet, controlul se va realiza de către personalul medical. În cazul colectivităţilor unde nu există asistenţă medicală permanentă triajul va fi efectuat de către cadrul didactic, pentru identificarea copiilor care prezintă semne de îmbolnăvire. Copiii care prezintă semne de infecţii respiratorii acute sau boala diareică acută nu vor fi primiţi la cursuri şi vor fi direcţionaţi către cabinetele medicale din unitatea de învăţământ sau la cabinetul medicului de familie sau, în funcţie de gravitate, la spitalele de boli infecţioase, în vederea investigării şi tratării corecte.

Profesorii şi elevii vor fi informaţi despre prevenirea bolilor transmisibile

În planul elaborat de Ministerul Sănătăţii se specifică faptul că este necesară informarea deopotrivă a cadrelor didactice, cât şi a preşcolarilor şi elevilor asupra măsurilor generale de prevenire a îmbolnăvirilor prin boli transmisibile şi, în această perioadă, în special, pentru bolile diareice şi bolile respiratorii. De asemenea, în această perioadă autorităţile recomandă evitarea manifestărilor sportive, culturale, neesenţiale pentru procesul de învăţământ, pentru a preveni aglomerarea şi pentru limitarea transmiterii infecţiilor respiratorii.

În cazul apariţiei unui număr de minimum trei cazuri de îmbolnăvire prin boli respiratorii sau boli diareice, focarul va fi raportat conform prevederilor legale în vigoare la Direcţia de Sănătate Publică judeţeană – Compartimentul de Supraveghere Epidemiologică şi Control Boli Transmisibile. În unităţile de învăţământ unde există bloc alimentar propriu – se vor respecta cu stricteţe regulile de procurare, depozitare, prelucrare şi manipulare a produselor alimentare, iar personalul care deserveşte şi manipulează alimentele trebuie să aibă examenul medical periodic recent realizat, în special probe de coprocultură. Aceleaşi cerinţe se vor aplica şi în cazul firmelor de catering care asigură alimentaţia preşcolarilor şi elevilor. De asemenea, se vor verifica atent alimentele procurate şi distribuite elevilor în cadru programului „Laptele şi cornul”, şi cel de distribuire a fructelor în şcoli – sursele de aprovizionare să fie clar identificate, autorizate, iar produsele (fructele) să fie corect manipulate, păstrate şi spălate.

DSP va colabora cu personalul din şcoli

Personalul din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică va colabora îndeaproape cu personalul din cadrul unităţilor de învăţământ în vederea limitării îmbolnăvirilor în rândul colectivităţilor şcolare. În cadrul orelor de dirigenţie ar urma să fie prezentate elevilor informaţii minime despre măsurile de prevenire a îmbolnăvirilor.

Pentru prevenirea îmbolnăvirilor  se impun o serie de măsuri de igienă personală şi colectivă. Printre acestea, spălarea pe mâini ori de câte ori este cazul (înainte şi după masă, după folosirea toaletei, la venirea acasă), spălarea sub jet puternic de apă a fructelor şi legumelor, consumul de apă doar din surse sigure, autorizate, verificarea termenului de garanţie şi a menţinerii la rece pentru toate alimentele pe care le cumpărăm, evitarea consumului de conserve mai ales în sezonul cald, evitarea consumului de băuturi neîmbuteliate, evitarea consumului de alimente care se alterează repede (frişcă, creme, maioneze), a îngheţatei dezgheţate, mai ales în sezonul cald, efectuarea controalelor periodice (examene bacteriologice) pentru personalul care lucrează în sectorul alimentar.