În primele şapte luni ale acestui an – AMPOSDRU a efectuat rambursări din bugetul UE de peste 450.000.000 de lei

0
316

Ieri, Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Sud-Vest (OIRPOSDRU SV) Oltenia a organizat, la sediul Prefecturii judeţului Dolj, Seminarul de sprijin privind implementarea proiectelor finanţate prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013”. La eveniment au participat reprezentanţi ai Organismului Intermediar şi reprezentanţi ai echipelor de management, desemnaţi din partea organizaţiilor care implementează  proiectele de tip grant, strategic şi ajutor de stat şi de minimis finanţate din FSE prin POS DRU, din Regiunea Sud Vest Oltenia.

„Seminarul este organizat de instituţia noastră în fiecare lună şi vine în sprijinul beneficiarilor de finanţare nerambursabilă pentru a asigura o abordare unitară a modului de implementare a proiectelor. Dezbaterile care au avut loc au vizat noutăţile legislative din perioada iunie-iulie, precum şi eventualele modificări contractuale”, a precizat Bogdan Petre, reprezentant OIR POS DRU SV Oltenia. La finalul întâlnirii a avut loc o sesiune de întrebări şi răspunsuri care a ajutat la clarificarea dificultăţilor întâmpinate de beneficiari în procesul de implementare a proiectelor.

Se gestionează 80 de proiecte

La această dată, Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Sud-Vest Oltenia gestionează un număr de 80 proiecte, cu o valoare totală de 333.368.868,72 lei. În primele şapte luni ale acestui an, AMPOSDRU a efectuat rambursări din bugetul UE către beneficiarii proiectelor finanţate prin POSDRU în valoare de 499.575.072 lei (echivalentul a circa 118.649.821 euro), reprezentând peste 75% din totalul rambursărilor efectuate de către AMPOSDRU în ultimele 18 luni. Până în prezent, AMPOSDRU a plătit rambursări în sumă totală de 704.230.250 lei din contribuţia revenind FSE (echivalentul a circa 167.255.730 euro).

***

În numai trei luni (mai, iunie şi iulie 2011), AMPOSDRU a plătit 330.651.577 lei, adică 78.530.240 euro, reprezentând circa 47% din valoarea cumulativă a tuturor rambursărilor efectuate până în prezent de AMPOSDRU din contribuţia revenind FSE.