Poliţia macedoneană a folosit, ieri, gaze lacrimogene împotriva unui grup de 300 de sirieni şi irakieni care încercaseră să forţeze bariera de la Idomeni, punct de trecere a frontierei dintre Grecia şi Macedonia, relatează AFP. După ce au forţat cordonul de poliţie grec, imigranţii au ocupat calea ferată şi au rupt o parte a gardului de sârmă ghimpată ridicat la graniţa dintre Grecia şiMacedonia. Unii imigranţi au aruncat cu pietre asupra barierei, iar poliţiştii macedoneni au ripostat cu grenade lacrimogene. Imigranţii s-au retras, în timp ce numeroşi copii suferind de probleme respiratorii au avut nevoie de asistenţă medicală. Potrivit ONG-ului “Médecins du Monde” (MDM), ”cel puţin 30 de persoane au solicitat îngrijire medicală, printre care numeroşi copii”.