Parcul „Romanescu”, acest sanctuar verde al Craiovei, întins pe aproape 100 de hectare, considerat între marile capodopere ale artei peisagistice (“Grădinile şi parcurile Terrei“, Ed. „Albatros”, 1994, p. 94), caracterizat prin remarcabila unitate stilistică, singurul parc romantic rămas nemodificat în conturul fixat de arhitectul peisagist Edouard Redont, se primeneşte. Conform unui proiect, nu exclusiv pe fonduri europene, din moment ce acestea reprezintă doar 40% din valoarea totală de 12 milioane de euro. Sunt multe lucrări de anvergură etapizate, una dintre cele mai complexe fiind decolmatarea lacurilor, care survine la aproape două decenii după precedenta operaţiune similară. E bine de ştiut că punerea în operă a proiectului marelui arhitect peisagist Edouard Redont – primele lucrări au demarat în 1889, folosindu-se militari aflaţi în arestul Corpului 1 de Armată, iar inaugurarea a fost stabilită în şedinţa din 30 august a Consiliului Local Municipal pentru 29 septembrie 1903 – a beneficiat de implicarea nemijlocită a ctitorului structurilor edilitare moderne ale Craiovei, Nicolae P. Romanescu, care a adus arbori şi arbuşti ornamentali de la cele mai renumite pepiniere din ţară (Ciurea, Segarcea, Piteşti, Sinaia, Câineni, Galbenu – Slobozia, renumitele case horticole W. F Niemetz şi Wilhelm Muhle din Timişoara) şi din lume (1.150.000 arbori, din care 401.300 răşinoase, peste 635.000 foioase şi alte mii de specii rare procurate din Austro-Ungaria, Italia, Franţa, Germania). Edouard Redont a recomandat plantarea în grupuri compacte a coniferelor fără a fi amestecate cu foioasele. În jurul luciului de apă s-au plantat chiparoşii de baltă (“Taxodium”), care prin culoarea lor roşie aprinsă, toamna, contrastează cu verdele argintiu al sălciilor plângătoare. Sunt şi alte detalii – ca parte a ecosistemului conceput – pe care nu le mai enumerăm. Chiar dacă nu s-au respectat întocmai toate exigenţele marelui arhitect peisagist, întreaga sa operă poate fi considerată o adevărată sinteză în materie, regăsindu-se în ea fragmente din tablourile marilor pictori francezi sau olandezi din secolele XVII-XIX. Se ştie de acum că întreaga documentaţie, realizată de Edouard Redont, a fost trimisă la Paris – prin consulul general al guvernului român – pentru a participa la Expoziţia internaţională din 1900, la care Primăria Craiova a primit “Medalia de aur” la grupa XVI, clasa 112 “Higena”. Nu puţine dificultăţi au trebuit surmontate în timp şi N. P. Romanescu, destoinic primar, a înfruntat adversarii săi politici, cu tenacitate, cum se întâmplă întotdeauna, atunci când a fost acuzat de gestiune frauduloasă. Întreaga sa gândire se circumscria unui demers generos vizând sănătatea populaţiei, ravagii făcând în epocă paludismul. Ca o recunoaştere a strădaniei sale, în şedinţa din 16 iunie 1930, Comisia intermediară a Craiovei a hotărât ca parcul – loc de promenadă şi recreere –, numit până atunci Bibescu, să-i poarte numele. Până în 1951, când i s-a dat numele de Parcul Poporului, pentru ca din 1994 să se revină la denumirea de Parcul „Romanescu”. Interesant este faptul că un oraş cu o populaţie de numai 45.000 locuitori şi un buget care depăşea doar de două ori veniturile Bisericii „Madona Dudu”, grevat de o consistentă datorie publică, a putut să ne lase moştenire o asemenea minune. Cascadele, două la număr, una de 3,50 m, alta 4,20 m, şi arhitectura stâncoasă, sunt construite din granit adus de la Gura Văii, judeţul Mehedinţi, utilizându-se pe atunci şi cimentul Portland. Nu e mai puţin adevărat că numeroşi specialişti francezi, aparţinând antreprizei Dubrulle, conform contractului încheiat cu Primăria Craiova, şi-au adus contribuţia competentă. A fost o veritabilă competiţie cu timpul, cu setea de calitate, de frumuseţe, de perfecţiune, de artă, decapându-se şi mutându-se impresionanta cantitate de pământ: 525.647 metri cubi. Volumul debitului de apă furnizat de izvoarele din Valea Fetei (2.160 m.c. în 24 de ore) a fost mărit. Prin ordonanţa 3271/12 mai 1903 a fost adoptat primul regulament al parcului. Ceea ce trebuie avut în vedere însă, la ora de faţă, este un aspect după toate semnalele ocultat. Parcul „Nicolae Romanescu” nu se mai află la marginea Craiovei, ci integrat organic municipiului nostru. Cu alte cuvinte, porţile de acces trebuie să aibă o simetrie deplină şi comentariile din acest punct de vedere sunt inutile. Primenirea sau reabilitarea Parcului „Romanescu” trebuie să aibă în vedere şi acest deziderat, altminteri semnalat de locuitorii urbei şi înţelegem că intrarea din strada Potelu (Valea Fetei) chiar aşa va fi.
