Nicolae Păun poate fi arestat, au decis deputaţii

0
404

Camera Deputaţilor a încuviinţat ieri cererea DNA privind arestarea deputatului Nicolae Păun, au declarat pentru MEDIAFAX surse parlamentare. Deputatul nu a fost prezent nici de această dată la şedinţă. ezultatul a fost confirmat oficial de conducerea Camerei Deputaţilor. În favoarea solicitării procurorilor s-au pronunţat 165 de deputaţi, înregistrându-se 86 de voturi ”împotrivă”.

Solicitarea DNA de arestare a deputatului Partidei Romilor Nicolae Păuna fost amânată pentru miercuri, după ce şedinţa plenului de săptămâna trecută a fost suspendată din lipsă de cvorum, iar Biroul Permanent a stabilit reluarea procedurii pe data de 24 februarie. La şedinţa de plen de săptămâna trecută au fost înregistraţi 178 de deputaţi, iar 191 era cvorumul regulamentar pentru luarea unei decizii. Procedura de vot secret, cu bile, asupra solicitării DNA de arestare preventivă a deputatului minorităţilor a avut loc, însă voturile nu au mai fost numărate. Deputaţii încuviinţaseră anterior reţinerea sa.Deputatul Nicolae Păun a absentat de la şedinţa plenului în care deputaţii au votat cererile DNA în cazul său.

Deputatul Nicolae Păun, care este şi preşedinte al Asociaţiei Partida Romilor Pro Europa este acuzat de ” folosire sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene, deturnare de fonduri, spălare a banilor, cumpărare de influenţă, influenţare a declaraţiilor, toate în formă continuată”.

El le-a transmis scuze procurorilor pe care i-a insultat în convorbirile telefonice private interceptate spunând că ”erau doar simple vorbe spuse la supărare” şi cerându-le colegilor să voteze miercuri în privinţa arestării sale conform propriei conştiinţe şi principiilor morale. ”Având ferma convingere şi încrederea că justiţia îmi va proba nevinovăţia faţă de acuzaţiile ce mi se aduc, prin depăşirea oricăror interese politice de conjunctură, mă adresez – pe această cale – colegilor mei deputaţi, asigurându-i de respectul şi preţuirea mea şi solicitându-le doar să voteze conform propriei conştiinţe şi principiilor morale ! Vreau să mulţumesc, cu acest prilej, tuturor colegilor parlamentari pentru colaborarea bună pe care am avut-o, indiferent de partidul căruia îi aparţin! Totodată, doresc să imi cer iertare faţă de procurori, faţă de instituţia din care fac parte, că am avut ieşiri care nu mă definesc!”, este mesajul lui Păun dat publicităţii marţi prin intermediul unui comunicat de presă remis MEDIAFAX de către Camera Deputaţilor.

El susţine că insultele la adresa procurorilor ”erau doar simple vorbe spuse la supărare”. ”Erau doar simple vorbe spuse la supărare – aşa cum se întâmplă oricui – scoase dintr-o conversaţie telefonică între prieteni, care a avut loc cu multe luni în urmă, fără să bănuiesc – ca orice om nevinovat – că am telefonul ascultat!…”, a afirmat Păun, cu o zi înainte de votul din Camera Deputaţilor privind încuviinţarea arestării sale.