Ambarcaţiuni ale Forţelor navale italiene au salvat în ultimele 24 de ore, în Marea Mediterană, peste 700 de imigranţi care încercau să ajungă în Europa, găsind şi patru morţi. Echipaje ale Forţelor navale italiene au interceptat în ultimele 24 de ore şase ambarcaţiuni care transportau imigranţi din Tunisia spre Italia. La bordul ambarcaţiunilor care pluteau în derivă în Marea Mediterană au fost găsite patru cadavre, iar 700 de imigranţi au fost salvaţi. Peste 400 de imigranţi s-au înecat anul acesta în Marea Mediterană. Peste 110.000 de migranţi şi refugiaţi au sosit în Grecia şi Italia de la începutul acestui an – o creştere importantă faţă de nivelul înregistrat anul trecut în aceeaşi perioadă. Numărul include 102.500 de persoane care au acostat pe insulele elene Samos, Kos şi Lesbos şi alte 7.500 de persoane care au sosit în Italia, a precizat OIM într-un comunicat. „În aceeaşi perioadă, au murit peste 410 migranţi şi refugiaţi. Ruta dintre Turcia şi Grecia rămâne cea mai periculoasă, cu 321 de morţi”, a precizat organizaţia. În 2015, în Europa au sosit 100.000 de persoane de la începutul anului şi până în luna iunie, a precizat OIM.
Acasă Actualitate Actualitate externă Peste 700 de imigranţi, salvaţi în ultimele 24 de ore în Marea...