Agenţia ONU pentru refugiaţi denunţă măsurile antiimigraţie aplicate de unele state membre UE

0
264

Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) a denunţat “măsurile restrictive” contra imigranţilor aplicate de Austria, Slovenia şi Macedonia, îndemnând Uniunea Europeană să aibă o “abordare coordonată” în gestionarea crizei extracomunitarilor. Ţări europene precum Austria, Slovenia şi Macedonia au adoptat recent “măsuri restrictive” contra imigranţilor extracomunitari. “În fiecare săptămână, se pare că unele state europene se concentrează mai mult pe oprirea refugiaţilor şi imigranţilor decât pe asumarea responsabilităţii în gestionarea crizei prin soluţii comune”, a transmis Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi. Peste 110.000 de imigranţi au sosit în Grecia şi Italia de la începutul acestui an – o creştere importantă faţă de nivelul înregistrat anul trecut în aceeaşi perioadă, a anunţat Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM).