„Ia te uită la…” actriţa Geni Macsim

0
474

La Teatrul Naţional „Marin Sorescu” debutează astăzi un nou proiect, prin care craiovenii sunt invitaţi să-i cunoască pe actori dincolo de scenă. Intitulat „Ia te uită la…”, acesta propune, de la ora 19.00, o seară alături de actriţa Geni Macsim, pe care o puteţi vedea în mai multe spectacole din repertoriul curent al instituţiei. În fiecare marţi seara, actori, muzicieni, artişti plastici, craioveni, dar nu numai, vor veni în spaţiul „Ia te uită!” şi se vor întâlni cu publicul, căruia îi vor împărtăşi întâmplări din tainele vieţii de scenă, din spatele scenei sau din cabina de machiaj.

„Sunt o enciclopedie ambulantă de replici din sute de spectacole. Seară de seară, îşi pun în cui propriile sentimente şi adoptă necondiţionat trăirile personajului. Zi de zi, fac slalom între pretenţiile colegilor, ale regizorilor, ale conducerii sau oamenilor din spatele scenei şi propriile trăiri. Seară de seară, îşi pun pielea la dispoziţia fardurilor mai mult sau mai puţin plăcute, pentru ca a doua zi să o ia de la capăt, fresh şi zâmbitori. Sunt ei, artiştii Teatrului Naţional din Craiova, iar din 16 februarie te aşteaptă la o porţie de… sinceritate dezarmantă. Din 16 februarie, ai şansa să iei la întrebări actorii, regizorii, dar şi oamenii din spatele scenei Naţionalului craiovean”. Este invitaţia lansată de reprezentanţii instituţiei la recentul proiect „Ia te uită la…”.

Conceput într-un format interactiv, proiectul  îşi propune să aducă în faţa publicului craiovean actori precum Ilie Gheorghe, Nataşa Raab, Valer Dellakeza, Dragoş Măceşanu, Cerasela Iosifescu, Raluca Păun, Claudiu Bleonţ şi mulţi alţii, nu doar din Craiova. Prima care va împărtăşi secrete, întâmplări din tainele vieţii de pe scenă, din spatele ei sau din… cabina de machiaj va fi actriţa Geni Macsim. A absolvit cursurile Universităţii de Artă Teatrală din Tg. Mureş (clasa Călin Florian şi Cornel Popescu) în 1994, an din care a fost angajată ca actriţă a Teatrului Naţional din Craiova. De atunci şi până în prezent şi-a aşezat în palmares zeci de roluri, ca şi participări la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale. O puteţi vedea în mai multe spectacole din repertoriul curent al Naţionalului craiovean: „Ultimul amant fierbinte” de Neil Simon (regia: Mircea Cornişteanu), „Occident” de Matei Vişniec (regia: Alexandru Boureanu), „Ăl de l-a văzut pe Dumnezeu” de Marin Sorescu (regia: Mirela Cioabă), „Isteaţa” de Fraţii Grimm (regia: Traian Savinescu), ca şi în „Rinocerii” de Eugene Ionesco (regia: Robert Wilson).

Accesul în Sala „Ia te uită…”, cu o capacitate de 70 de locuri, va fi pe bază de bilet, la preţul de 7,5 lei. Următoarea întâlnire din cadrul proiectului este anunţată pe data de 23 februarie, cu actorul Ilie Gheorghe.

Un proiect asemănător se derulează la Craiova încă din luna noiembrie a anului trecut. Se intitulează „În culisele scenei, în culisele vieţii” şi a fost iniţiat de Casa de Cultură „Traian Demetrescu”.

Potrivit organizatorilor, proiectul „aduce în faţa publicului fie un om de scenă (actor, interpret muzical), fie un alt angajat al unei instituţii de spectacole, care contribuie la realizarea unui produs artistic, de la sufleor sau tehnician la managerul instituţiei. Invitatul acestor întâlniri vorbeşte, după caz, despre beneficiile şi neajunsurile vieţii de artist sau ale celei de om din spatele scenei, împărtăşeşte publicului întâmplări din experienţa personală, dar şi poveşti nevăzute şi neştiute din culise”.

La primele manifestări din cadrul proiectului invitate au fost actriţa Tamara Popescu, de la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” (4 noiembrie 2015), soprana Renata Vari, de la Opera Română Craiova (14 decembrie 2015) şi Adriana Teodorescu, manager al Teatrului pentru Copii şi Tineret „Colibri” (29 ianuarie a.c.). Următorul invitat „În culisele scenei, în culisele vieţii” va fi – pe data de 29 februarie, de la ora 18.00 – Vlad Drăgulescu, manager al Filarmonicii „Oltenia”.