Emil Hurezeanu va conferenţia la Craiova

0
342

Emil Hurezeanu – scriitor şi publicist, unul dintre cei mai reputaţi analişti politici ai momentului, în prezent ambasador al României în Germania – este invitatul „Întâlnirilor SpectActor” organizate de Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova. Duminică, 28 februarie, de la ora 11.00, domnia sa va susţine în Sala „Ion D. Sîrbu” conferinţa intitulată „În istorie, între poezie şi jurnalism”. Cu acest prilej va fi lansată cea mai recentă carte a autorului, „Pe trecerea timpului”, apărută la Editura „Curtea Veche”. Moderator al întâlnirii lui Emil Hurezeanu cu publicul craiovean va fi scriitorul Nicolae Coande.

 Emil Hurezeanu (n. 26 august 1955, Sibiu) a urmat, între 1975 şi 1979, cursurile Facultăţii de Drept din Cluj-Napoca. Din 1976 a devenit redactor la revista „Echinox”, iar din 1978 a ocupat postul de secretar de redacţie, publicând poezii şi critică literară. După terminarea facultăţii, în 1979, şi-a adunat poeziile în volumul „Lecţia de anatomie”, apărut la Editura „Dacia” din Cluj şi distins, un an mai târziu, cu Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor.  În 1994 a publicat a doua carte de versuri, „Ultimele, primele” (Editura „Albatros”). A fost membru fondator al trupei de teatru „Ars Amatoria”, faimoasă în epocă pentru critica ironică a sistemului comunist.

În 1981, Ana Blandiana, în calitate de câştigătoare a Premiului Herder, oferea bursa redacţiei revistei „Echinox”, iar aceasta l-a nominalizeazat pe Emil Hurezeanu. La 1 noiembrie 1982, a pleacat la Viena. După terminarea celor două semestre ale bursei Herder a ajuns la Munchen, unde s-a angajat ca redactor la Radio „Europa Liberă”, post pe care l-a ocupat din 1983 până în 1994. În octombrie 1983 a primit azil politic în Germania. În aceeaşi perioadă începe să scrie cronici politice, iar la moartea lui Emil Georgescu, director al secţiei române a postului de radio, i-a ocupat locul la rubrica „Actualitatea românească”. Totodată, a devenit consultant de specialitate pentru diverse posturi de radio şi televiziune europene. În 1985 a primit o bursă la Universitatea Charlottesville din Virginia/SUA, unde a studiat ştiinţe politice. Întors în Germania, şi-a continuat studiile la universităţi americane din Europa, până la masteratul pe care şi l-a susţinut la Boston în Relaţii Politice Internaţionale şi Strategice.

În 1990 s-a întors în România şi a participat la „Fenomenul Piaţa Universităţii”, fiind în continuare salariat al postului de radio Europa Liberă. În primăvara lui 1994, Emil Hurezeanu a devenit director al departamentului românesc pentru scurt timp (până la finele lui decembrie), după care a plecat la Koln (din ianuarie 1995) pentru a lucra ca director al secţiei române de la „Deutsche Welle”, unde scrie editoriale politice. Radio „Europa Liberă” se mută în iunie 1995 la Praga. Hurezeanu a continuat să colaboreze cu acest post de radio. A rămas salariat la „Deutsche Welle” până în 2002, când s-a întors definitiv în România. Timp de cinci sezoane a fost realizatorul emisiunii „România mea” la postul de televiziune „Antena 1”, emisiune distinsă cu Premiul APTR 2003, secţiunea talk-show. Din 2005 realizează, alături de Cristian Tudor Popescu, emisiunea „Cap şi pajură” la „Realitatea TV”. Îşi continuă cariera în radio prin realizarea emisiunii „Interviurile Europa FM” la postul cu acelaşi nume.

În România a publicat şi două volume de eseuri politice, „Între câine şi lup” (1996) şi „Cutia Neagră” (1997), pentru cel din urmă primind Premiul pentru Publicistică al Uniunii Scriitorilor din România. În 1998 a devenit „cetăţean de onoare” al Sibiului. În prezent este ambasador al României în Germania.

 ***

„Salut în Emil Hurezeanu un poet autentic reflexiv şi înclinat spre visare, compunând mari pânze lirice delirante în care realul e mereu întretăiat fie de livresc, fie de fantasmagoric, din care sensul şi emoţia ţâşnesc constant, cărora obsesia tutelară a anatomicului le asigură unitatea. Și care invită, irezistibil, la comentariu”. (Ștefan Augustin Doinaş, despre vol. „Lecţia de anatomie”)

 ***

 „Dacă nu mă-nşel, Emil Hurezeanu n-a ieşit niciodată pe primul loc într-un top al jurnaliştilor autohtoni.  Din punctul meu de vedere, e singurul care-ar fi meritat-o… Gazetarul trebuie să-mi dea ceea ce-mi dă Emil Hurezeanu: elementele necesare unei opţiuni temeinice şi, eventual, o opinie inteligentă”. (Andrei Pleşu)

 ***

„După ce Emil Hurezeanu a părăsit-o pentru Europa Liberă, România l-a aşteptat să se întoarcă, pentru că e printre foarte puţinii care ştiu să ne spună, nouă şi lumii, povestea acestei ţări”. (Cristian Tudor Popescu)