S-au înregistrat progrese în realizarea acţiunilor prioritare din agenda europeană pentru migraţie

0
368

Potrivit rapoartelor prezentate de Comisia Europeană miercuri, 10 februarie, s-au înregistrat progrese în realizarea acţiunilor prioritare din agenda europeană pentru migraţie. Sunt necesare însă eforturi suplimentare deoarece numeroase termene nu au fost respectate, iar angajamentele luate se concretizează într-un ritm lent.

Dimitris Avramopoulos, comisarul european pentru migraţie, afaceri interne şi cetăţenie, a precizat că  având în vedere că numărul migranţilor care ajung în Europa rămâne ridicat, trebuie să intensificăm punerea în aplicare a răspunsului convenit la nivel european care asigură un echilibru între responsabilitate şi solidaritate. „Pentru cei care sosesc în Uniune trebuie să fie clar că dacă au nevoie de protecţie o vor primi, dar nu este la latitudinea lor să decidă unde anume; iar dacă nu îndeplinesc condiţiile pentru a beneficia de protecţie, vor fi returnaţi. Pentru a îmbunătăţi gestionarea fluxului de migranţi şi a securiza frontierele europene, toate statele membre trebuie să îşi respecte angajamentele, să aplice cu stricteţe normele europene privind azilul şi controlul frontierelor şi să ofere sprijinul necesar pentru statele membre care sunt cele mai expuse.”

Suspendarea temporară a mecanismului de transfer pentru 30% din solicitanţii

Comisia a prezentat rapoarte privind progresele înregistrate de sistemul de puncte de acces (hotspot) şi de mecanismul de transfer în Italia şi Grecia, precum şi despre măsurile adoptate pentru a pune în aplicare angajamentele cuprinse în declaraţia privind ruta Balcanilor de Vest, care a avut loc în octombrie 2015. Comisia a prezentat şi un raport referitor la punerea în aplicare a Planului de acţiune UE-Turcia. De asemenea, Comisia a prezentat avize motivate în cadrul a nouă proceduri de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor, în ceea ce priveşte transpunerea normelor pentru punerea în aplicare a sistemului european comun de azil. Deciziile se referă la Germania (2 cazuri), Estonia, Slovenia (2 cazuri), Grecia, Franţa, Italia şi Letonia. Comisia a adoptat o recomandare adresată Greciei privind măsurile urgente care trebuie luate pentru reluarea treptată a transferurilor efectuate în temeiul Regulamentului Dublin (care priveşte stabilirea statului membru responsabil cu examinarea unei cereri de protecţie internaţională). Colegiul a propus, de asemenea, suspendarea temporară a mecanismului de transfer pentru 30% din solicitanţii care urmează să fie transferaţi către Austria în acest an şi a discutat proiectele de recomandări, prezentate în temeiul articolului 19b din Codul frontierelor Schengen, care se adresează Greciei.