11 ani de detenţie pentru femeia care şi-a înjunghiat soţul în cartierul craiovean Lăpuş

0
505

Doljeanca de 45 de ani care şi-a înjunghiat mortal soţul, fapta petrecându-se în cartierul craiovean Lăpuş, unde cei doi locuiau cu chirie, a fost condamnată. Judecătorii Tribunalului Dolj au pronunţat luni sentinţa prin care i-au aplicat femeii o pedeapsă de 11 ani închisoare. Hotărârea Tribunalului Dolj nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.

Reamintim că, potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, Augustina Sîrbu, de 45 de ani, şi soţul ei, Liviu, de 41 de ani, amândoi din comuna Rast, locuiau cu chirie într-o cameră de la un cămin de nefamilişti din cartierul craiovean Lăpuş. Căsătoriţi de 18 ani, cei doi soţi nu aveau copii şi stăteau în Craiova pentru că aici lucrau amândoi. Relaţiile dintre cei doi soţi erau însă extrem de tensionate. În acest context, luni, 31 august 2015, când s-au întors de la serviciu, cei doi s-au certat, iar la un moment dat Augustina s-a înfuriat, a pus mâna pe un cuţit din bucătărie şi l-a înjunghiat pe Liviu în zona subaxilară stângă. Bărbatul a căzut la podea, pentru că lovitura îi atinsese inima.

Femeia a sunat pe 112, a spus ce a făcut, chemând la faţa locului ambulanţa şi Poliţia. Medicii de pe ambulanţă ajunşi la locuinţa celor doi n-au mai putut face însă nimic pentru bărbat, decât să constate decesul, după efectuarea cercetării la faţa locului cadavrul fiind ridicat şi dus la morgă pentru efectuarea necropsiei. Cât despre femeie, aceasta a recunoscut că într-un acces de furie l-a lovit cu cuţitul pe soţul ei fără să-şi dea seama că lovitura ar putea fi fatală. Augustina Sîrbu a fost dusă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, a fost audiată de procurorul de caz care a emis pe numele ei ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, iar pe 1 septembrie a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, măsura fiind prelungită ulterior.

Pe 18 noiembrie 2015 s-a înregistrat la Tribunalul Dolj dosarul în care femeia a fost trimisă în judecată, în stare de arest preventiv pentru comiterea infracţiunii de omor asupra unui membru de familie. Dosarul a fost analizat în procedura camerei preliminare, inculpata nu a avut nimic de contestat, astfel că a început procesul. În faţa judecătorilor, Augustina Sîrbu a recunoscut comiterea faptei şi a cerut să beneficieze de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă. Instanţa a admis solicitarea, iar luni, 8 februarie a.c. a fost pronunţată sentinţa în dosar.

Femeia a fost condamnată la 11 ani de închisoare şi are de achitat 1.150 lei cheltuieli judiciare: „Condamnă pe inculpata Sîrbu Augustina la pedeapsa principală de 11 ani închisoare cu executare în regim de detenţie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei Sîrbu Augustina durata reţinerii şi arestării preventive de la 01.09.2015 la zi. În baza art. 399 alin. 1 C.p.p. menţine măsura arestării preventive a inculpatei Sîrbu Augustina. Obligă pe inculpata Sîrbu Augustina la plata sumei de 1150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.02.2016”, se arată în sentinţa instanţei. Hotărârea nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.