A început procedura de preselecţie

0
374

Învăţământul profesional şi tehnic merge înainte şi, în acest context, conform metodologiei emisă de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a trimis, spre unităţile de învăţământ din subordine, care au clase din această categorie, înştiinţări cu tot ceea ce presupune un astfel de proiect.

       Până vineri, 12 februarie, toate instituţiile de învăţământ, care au în programă clase de şcolarizare „profesională”, trebuie să întocmească planul pentru anul 2016/2017. „Până vineri, 12 februarie, toate unităţile de învăţământ, care organizează învăţământul profesional de stat,  cu durata de trei ani, trebuie să stabilească , împreună cu operatorii economici sau instituţiile publice partenere, dacă organizează probă de preselecţie a candidaţilor, aşa cum este prevăzut în Ordinul nr. 31.08.2015 al Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, din 31 august 2015, privind organizarea şi defăşurarea admiterii în înţământul liceal şi profesional de stat, pentru anul şcolar 2016/2017. În cazul în care agenţii economici sau instituţiile publice partenere  nu solicită organizarea unei sesiuni de preselecţie a candidaţilor, înainte de desfăşurarea probei de admitere, să menţioneze în scris acest lucru   ”, a precizat prof.  Simona Ciulu, inspector pentru învăţământul tehnic şi profesional. Pe aceleaşi coordonate, după cum a mai spus Simona Ciulu, „până pe 19 februarie, la ora 14:00, trebuie trimisă, spre avizare , „Procedura de preselecţie şi Procedura de admitere”, aşa cum este stipulată de lege”.