Pentru rezolvarea crizei refugiaţilor… Sprijin pentru Turcia oferit sub forma unor granturi

0
363

Plenul Parlamentului European, reunit în această săptămână la Strasbourg, a găzduit marţi seara, o dezbatere comună Parlament – Comisie – Consiliu, pe criza refugiaţilor din Europa, viitorul Spaţiului Schengen şi sprijinul pentru Turcia oferit sub forma unor granturi şi a altor tipuri de sprijin financiar în valoare de 3 miliarde de euro.

Eurodeputaţii s-au adresat atât Comisarului European pentru Migraţie, Afaceri Interne şi Cetăţenie, Dimitris Avramopoulos, cât şi Ministrului Afacerilor Externe din Olanda, Bert Koenders, în condiţiile în care Olanda deţine preşedinţia rotativă a blocului comunitar.

Eurodeputatul Victor Boştinaru a atras atenţia că diviziunile în rândul statelor membre, pasarea responsabilităţii şi retorica naţional egoistă, pun în pericol nu doar Spaţiul Schengen, ci întregul proiect al Uniunii: „În ultimul timp, nu auzim decât declaraţii alarmiste despre viitorul Schengen-ului şi al Uniunii Europene din partea liderilor noştri. Într-adevăr, riscăm să pierdem o mare realizare europeană – Schengen-ul -, la care România, pe bună dreptate, aspiră să adere. Diviziunile, jocul de pasare a responsabilităţii şi retorica naţional egoistă trebuie lăsate la o parte. Atât timp cât continuăm astfel, nu vom putea găsi nicio soluţie. Avem nevoie de o acţiune europeană comună şi de o revizuire a sistemului Dublin, care este depăşit. Trebuie pus în aplicare un mecanism european de monitorizare şi control efectiv al frontierelor noastre externe, cu o capacitate de reacţie rapidă, aşa cum a fost anunţat de către Consiliu, dar care este încă în stare incipientă.”

Deputatul european a mai subliniat faptul că UE  trebuie să sporească cooperarea cu Turcia, care este un partener esenţial pentru a face faţă acestei provocări. „De aceea, trebuie să ne asigurăm că planul de acţiune comun cu Turcia, decis la sfârşitul anului trecut este implementat integral de ambele părţi. UE trebuie să susţină Turcia în mod concret, iar Turcia trebuie să-şi sporească eforturile în ceea ce priveşte gestionarea şi controlul fluxurilor migratorii. Ambele părţi trebuie să acţioneze coerent.”