Târgul de Turism al Olteniei, un eveniment de amploare

0
610

Timp de trei zile, în perioada 18-20 martie, se va desfăşura Târgul de Turism al Olteniei, organizat în incinta Centrului Multifuncţional din Craiova. Potenţialul turistic al zonei  va fi pus astfel în valoare în cadrul unui eveniment de amploare. Organizatorii au planuri mari şi ambiţioase. Se estimează un număr foarte mare de vizitatori atât din oraşul Craiova, cât şi din toată regiunea Olteniei.

Organizatorii vor să reunească la Craiova toţi marii operatorii din turism din Regiunea Olteniei şi nu numai. “Campania de promovare a evenimentului a început deja. S-au amplasat panotaje stradale în toate cele cinci judeţe. Deja au fost difuzate emisiuni dedicate evenimentul la televiziunile regionale. Campania va continua cu articole în mediul online, spoturi radio, articole în ziare. Nici un târg de turism din ţară, exceptând cel de la Romexpo, nu a fost atât de  intens mediatizat ca acesta. Interesul este foarte mare, iar cei ce vor expune vor putea să valorifice la maxim momentul”, ne precizează organizatorii într-un comunicat de presă.

Grupurile organizate ce vizitează târgul vor avea parte şi de un tur al oraşului, în care sunt incluse muzeele din localitate. Intrarea va fi gratuită, face parte tot din campania de promovare a zonei noastre turistice şi culturale.  “ Se va  organiza şi o bursă a locurilor de muncă în turism. Ceva inedit, spunem noi. Manifestarea se va derula pe tot parcursul perioadei de desfăşurare a târgului. Expozanţii pot profita de moment şi pot recruta din rândul celor care vor vizita târgul şi vor dori să lucreze în industria turismului”, se mai spune în comunicatul de presă.

Un “Pod al Îndrăgostiţilor” donat municipalităţii

Va fi montat şi un “Pod al Îndrăgostiţilor”, urmând exemplul unor construcţii similare din marile oraşe: Paris, Koln, Sankt Petersburg, Londra, Roma, Veneţia. La finalul evenimentului, organizatorii vor dona acest pod, municipiului Craiovei şi locuitorilor acestui mare oraş universitar. În mod cert, misteriosul pod va deveni un nou obiectiv turistic de interes. “După terminarea târgului de turism, “Podul Îndrăgostiţilor” va fi donat Primăriei Craiova, cu propunerea de fi amplasat într-un loc public şi valorificat ca obiectiv turistic al oraşului. Această construcţie, prin ineditul său, va aduce un număr mare  de vizitatori la Târg şi după. Ne aşteptăm să trezească interesul unui număr cât mai mare de tineri. Pe de altă parte, expozanţii sunt pregătiţi să valorifice acest moment cu oferte speciale de vacanţe pentru tinerii îndrăgostiţi şi pentru luna de miere”, ne-au mai precizat organizatorii manifestării.

Oferte de vacanţă – Bulgaria, Spania şi Italia

În parcarea din fata centrului expoziţional, pe lângă autocarele şi microbuzele operatorilor agenţiilor de voiaj, şi-a anunţat  prezenţa un expozant cu un balon cu aer cald. Cu un diametru de 7 m,  acesta va efectua curse pe verticală până la înălţimea de 250 m. Organizatorii ne-au mărturisit ca interesul este enorm, deja pentru prima zi de târg biletele pentru aceste curse cu balonul au fost epuizate. “Evenimentul este promovat şi pe plan extern. Şi-au anunţat vizita operatori din Bulgaria, dar şi din Spania şi Italia, ţări care au legături aeriene cu aeroportul din Craiova. “Semnale pozitive se anunţă şi din Turcia şi Grecia, ţări cu o pondere mare a turiştilor din Oltenia. Detalii privind organizarea târgului le găsiţi pe: www.targdeturismoltenia.ro Pagina de  facebook: Târgul de Turism al Olteniei”.