Ilie Stan, instalat la CS Mioveni

0
420

Tehnicianul care a antrenat pe Victoria Brăneşti în sezonul trecut, Ilie Stan, a fost instalat antrenor principal al echipei Dacia Mioveni în locul lui Ionuţ Popa, demis de preşedintele grupării argeşene, Dumitru Olteanu, după ce nu a obţinut niciun punct în primele patru etape. Ilie Stan are ca obiectiv salvarea nou-promovatei de la retrogradare. „Echipa se poate redresa, cred că are potenţial să se salveze” a spus noul tehnician, care a promovat Victoria Brăneşti în urmă cu două sezoane, însă nu a reuşit să o păstreze în primul eşalon, demisionând înainte de încheierea campionatului trecut. Dacia Mioveni a promovat anul acesta în Liga I de pe locul al treilea din seria a doua a ligii secunde, după ce FC Bihor nu a primit licenţa pentru primul eşalon.