Primăria Craiova schimbă conducerea SC Pieţe şi Târguri

0
519

Schimbările anunţate de la SC Pieţe şi Târguri se produc începând cu 1 februarie. De la această dată, fostul director Claudiu Neagoe pleacă din funcţie, lăsând locul directorului de dezvoltare, Cosmin Durle. Ca ultim act în calitate de manager, Neagoe a semnat pentru cedarea în administrarea municipalităţii a Pieţei Brestei, unde se va amenaja o sală de box pentru sportivii de la SCM Craiova. 

Consilierii municipali se întâlnesc joi, într-o şedinţă extraordinară, şi au pe ordinea de zi, printre alte proiecte, şi trei iniţiative referitoare la situaţia de la SC Pieţe şi Târguri. Primul proiect îl vizează pe directorul Claudiu Neagoe, care pleacă din funcţie, după ce chiar acesta şi-a înaintat demisia la sfârşitul anului trecut. Proiectul prevede încetarea contractului de administrare, prin renunţare la mandat al fostului manager, începând cu data de 1 februarie.

„Prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 670/2013 s-a aprobat desemnarea domnului Claudiu-Ştefan Neagoe, administrator la S.C. Pieţe şi Târguri Craiova S.R.L, şi prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 680/2013 s-a aprobat contractul de administrare al domnului Claudiu-Ştefan Neagoe, administrator la S.C. Pieţe şi Târguri Craiova S.R.L. Prin cererea înregistrată la Consiliul Local al Municipiului Craiova sub nr. 08/06.01.2016, domnul Claudiu-Ştefan Neagoe comunică renunţarea la mandat, în conformitate cu prevederile art. 27 lit. h din contractul mai sus menţionat”, se arată în proiectul de hotărâre.

Vine la butoane fostul director de dezvoltare

Pe locul lui Claudiu Neagoe se instalează Cosmin Durle, care vine, la rândul lui, tot dintr-o funcţie de conducere a SC Pieţe şi Târguri, acesta fiind până acum director de dezvoltare. Potrivit actului constitutiv al societăţii comerciale, în situaţia în care o persoană cu funcţie de conducere din cadrul societăţii comerciale este desemnată în a asigura interimatul, raportul de muncă al acesteia se suspendă pe perioada îndeplinirii mandatului de administrator statutar.

„Se aprobă suspendarea raportului de muncă al domnului Durle Cosmin-Dumitru, director dezvoltare al S.C. Pieţe şi Târguri Craiova S.R.L., pe perioada îndeplinirii atribuţiilor de administrator statutar”, se arată în proiectul de hotărâre.

Remuneraţia lunară a lui Durle este stabilită prin acelaşi proiect şi nu poate depăşi nivelul indemnizaţiei lunare acordate, prin lege, pentru funcţia de viceprimar al municipiului Craiova. Se stipulează că salariul acestuia se va plăti din bugetul S.C. Pieţe şi Târguri Craiova S.R.L., ca unică formă de remunerare.

Piaţa Brestei devine sală de box

Pe aceeaşi ordine de zi se află şi un al treilea proiect de hotărâre care se referă, de această dată, la soarta pieţei care a fost construită în cartierul Brestei, dar care a fost închisă din lipsă de clienţi. Autorităţile locale preiau în administrare clădirea şi terenul, urmând să le ofere Sport Club Municipal Craiova, care şi-a manifestat intenţia de a amenaja acolo o sală de box.

Pe 21 ianuarie 2016, SC Pieţe a făcut o adresă către Primăria Craiova, care a fost semnată de fostul director Claudiu Neagoe şi în care se precizează că, în ultimii ani, administraţia Pieţelor a făcut nenumărate demersuri în vederea închirierii, prin licitaţie publică, a respectivei pieţe, dar fără a avea succes, motiv pentru care a continuat să plătească, lună de lună, redevenţa către municipalitate, fără a încasa venituri.

Conform proiectului, SC Pieţe şi Târguri cedează atât clădirea în sine, cât şi terenul de 980 de metri pătraţi, dintre care 780 de metri pătraţi aferenţi construcţiei. Piaţa Brestei are o valoare de inventar de 211.721,67 lei, iar terenul de 470.400 de lei, totalul fiind de 682.121,67 de lei.