Minori cercetaţi penal după ce au fost prinşi la furat

0
472

Doi minori, de 15, respectiv 17 ani, au fost prinşi de jandarmi, ieri dimineaţă, cu mai multe bunuri pe care tocmai le furaseră. În plus, şi poliţiştii de investigaţii criminale au prins, marţi după-amiaza, două minore care furaseră telefonul mobil din buzunarul unei tinere, în centrul vechi al Craiovei. În ambele cazuri s-au întocmit dosare penale.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, ieri dimineaţă, în jurul orei 05.00, membrii unui echipaj mobil din cadrul unităţii aflat în timpul executării unei misiuni de menţinere a ordinii publice, în municipiul Craiova, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe strada Calea Bucureşti, se află doi tineri cu un comportament suspect. Jandarmii au procedat la oprirea, legitimarea şi stabilirea identităţii acestora, iar în urma controlului corporal preventiv au găsit asupra celor doi, S.M., de 17 ani, din localitatea Întorsura şi P. M., de 15 ani, din Craiova, sub îmbrăcăminte, ascunse mai multe reviste, iar într-o pungă, mai multe băuturi alcoolice şi răcoritoare. În urma verificărilor efectuate şi din relatările celor doi tineri, a rezultat faptul că băuturile alcoolice şi răcoritoare au fost sustrase din incinta unui complex comercial din Craiova, unde au pătruns prin escaladarea gardului, iar revistele au fost sustrase dintr-un chioşc de ziare, aflat în zona Pieţei Centrale, după ce au spart geamul cu o piatră. Persoanelor în cauză le-au fost întocmite actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „furt calificat” şi au fost predate împreună cu documentele întocmite organelor competente pentru continuarea cercetărilor, au precizat reprezentanţii IJJ Dolj.

În plus, şi poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Craiova aflaţi în executarea unei acţiuni pe linia prevenirii infracţiunilor de furt din buzunar, au prins în flagrant, marţi, în jurul orei 14.00, două minore, la scurt timp după ce au reuşit să sustragă un telefon mobil a cărui valoare depăşeşte 750 lei. Poliţiştii craioveni le-au identificat pe P.S, de 13 ani şi P.S., de 12 ani, ambele din Craiova. Acestea, profitânt de neatenţia părţii vătămate Marinela D., de 18 ani, care se afla în zona centrului vechi, i-au sustras telefonul mobil din buzunar.

Telefonul mobil a fost recuperat de poliţişti şi restituit persoanei vătămate, iar în cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt, minorele fiind internate în centrul C.P.R.U. Craiova din cadrul DGASPC Dolj.