La „Religie”, legea este una pentru toţi

0
829

Problema „religioasă” a fost pusă pe tapet, cel puţin în ultimul an, de foarte multe ori. S-a vorbit, din primăvara anului trecut, despre prezenţa elevilor, la cursurile de specialitate, prin opţiune scrisă, semnată de către părinţi sau tutori legali. S-a şi legiferat o astfel de procedură, iar discuţiile au fost permanente. Acum, se vorbeşte de programa anului şcolar 2016/2017, în care trebuie să fie cuprinse şi astfel de ore. Totul bun şi frumos, numai că se cer alte documente şi acte ce trebuie semnate, ceea ce e pe undeva la limita legislaţiei.

Iuliana Gheorghe

Înscrierea elevilor, pentru a participa la cursurile disciplinei „religie”, s-a realizat ţinându-se cont de legislaţia în vigoare. Astfel, punctul „de căpătâi” este Constituţia României, care, la Art. Nr.29, alin. (7) stipulează că „în şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege (alin 6), că „părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine”, şi (1) că „libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi a credinţelor religioase NU pot fi îngrădite sub nicioformă”. Legea nr.153/2015, pentru modificarea alin.2 al art. nr. 18 din Legea Educaţiei Naţionale nr.1/2011, nr. 445/22.06.2015, care precizează că „înscrierea elevului pentru frecventarea orei de religie se face prin cererea scrisă a elevului major, respectiv al părintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor. Schimbarea acestei opţiuni se face tot prin cerere scrisă”. Mai mult, Hotărârea nr. 669/12.11.2014 a Curţii Constituţionale a României specifică : „pentru a fi deplin respectată libertatea de conştiinţă şi religie,  legiuitorul este ţinut de o obligaţie de neutralitate şi imparţialitate … Conformându-se acestei obligaţii specificate clar de către CCR, Ordinul nr.5232/2015 al ministrului de resort specifică: „părinţii/tutorii legali instituiţi  ai elevilor minori, respectiv majori care doresc să îşi exercite dreptul de a participa la ora de Religie îşi exprimă opţiunea în scris, iar schimbarea opţiunii de a frecventa ora de Religie se face tot prin cerere scrisă, iar dererile se depun , de regulă, până la sfărşitul lunii decembrie, pentru anul şcolar următor”.

Nu trebuie mai multe acte

 Este un rezumat al prevederilor legale, iar celelate interpretări tind să devină, dacă nu cumva sunt de actualitate, lipistite de substanţă. „Am trimis tuturor directorilor de unităţi de învăţământ preuniversitar din judeţ o înştiinţare cu ceea ce trebuie făcut în continuare. Nu există o prevedere legală, care să suspende sau să întrerupă, la o anumită perioadă de timp, frecventarea orei de religie, drept dobândit printr-i cerere scrisă a elevului major, respectiv a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, decât dacă, conform întregii legislaţii în vigoare, aceeaşi persoană solicită acest drept, printr-o nouă cerere, de nefrecventare-întrerupere a orelor de religie. Pentru anul şcolar următor, vorbim de 2016/2017, nu a fost necesară înscrierea elevilor care şi-au exprimat deja dorinţa de a participa la orele de Religie, în primăvara anului 2015, ci doar a celor care şi-au modificat opţiunea, adică fie a acelora care nu au depus cereri în februarie – martie 2015 şi ulterior au decis să participe la această disciplină, sau pentru cei care au depus cereri în perioada amintită şi, pe parcurs, şi-au schimbat preferinţa   ”, a declarat prof.  Iuliana Gheorghe, inspector pentru „Religie”, în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. Altfel, dar cu acelaşi specific, în februarie-martie 2015, peste 90% dintre părinţi şi, după caz, elevii majori, şi-au exprimat dorinţa de a urma cursurile de „Religie”, în majoritate ortodoxă, la celelalte culte fiind aplicate aceleaşi prevederi legale.