Craiova: Băut la volan, a intrat într-un stâlp

0
467
Potrivit IPJ Dolj, în data de 01.01.2016, ora 04.00, Octavian Ş., 28 de ani, din Slatina, Olt în timp ce conducea un  autoturism pe strada Potelu, în spatele Parcului „Nicolae Romanescu”, într-o curbă la stânga a pierdut controlul direcţiei de mers părăsind partea carosabilă spre dreapta, intrând într-un stâlp de iluminat public. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentraţie de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la Spitalul nr. 1 Craiova unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, în urma accidentului acesta fiind şi rănit uşor.
Poliţiştii au întocmit în cauză un dosar de cercetare penală şi continuă investigaţiile.