Unii au auzit de numele lui, alţii nu, aşa cum se întâmplă prin părţile locului, cu nu puţini oameni de autentică valoare profesională, indiferent de ce lasă în urma lor. Numele lui este Constantin Găvan, şi de când se ştie a lucrat numai pe creşterea animalelor. Să tot fie vreo patru decenii. Dacă mulţi cred că viaţa lor e un roman, sau mă rog adună material epic pentru aşa ceva, a lui Constantin Găvan, medic veterinar de mare probitate, poate fără egal în sudul ţării, deţinător al unui titlu academic de doctor, cadru universitar, membru al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice “Gheorghe Ionescu Siseşti”, poate avea cu siguranţă mai multe volume. A lucrat anii în şir la Băileşti, la un complex de “baby beef”, apoi la un alt complex de creşterea şi îngrăşarea porcilor, pentru ca în 1989, director de profil fiind, la DGA Dolj s-a văzut “băgat” în aberanta poveste a berbecuţilor morţi de la Complexul Filiaşi, instrumentată de Direcţia de Cercetări Penale a IGP Bucureşti, cu “faimoşii” Roman şi Stănică, trimişi la faţa locului, pentru a scoate din pământ, din piatră seacă “autorii sabotajului economic”. Până la urmă, când multora le tremurau genunchii, s-a acceptat nevinovăţia deplină a doctorului Constantin Găvan, e drept, între timp a venit şi “revoluţia”, şi apoi viaţa a curs molcom, răsplătindu-l dacă se poate spune aşa, într-un târziu, cu funcţia de director la SCDA Şimnic, când unitatea era asfixiată financiar şi i se cânta prohodul. N-a avut multe clipe de linişte, fiindcă a fost lansat atacul atleţilor imobiliari, la terenul agricol administrat, domeniu public al statului, soldat cu sute de procese prin instanţele de judecată. A făcut zid, de netrecut, nelăsându-se îndoit. În alte părţi DNA-ul a avut de lucru. Însă asta e o altă poveste cu impactul ei, şi moral şi economic. Şi încă neterminată. Ca rezultate economice, fiindcă au şi acestea rostul lor, SCDA Şimnic a ajuns o unitate de top la nivel naţional. Şi-a îmbunătăţit sensibil dotarea tehnico-materială. Trecem peste producţiile la culturile vegetale (6 tone grâu la ha, între altele şi 10 tone porumb la ha), pentru a menţiona o producţie de 11.000 litri lapte pe vacă furajată, cum se spune, la un efectiv 150 de animale în exploatare, din rasa Holstein Friză, de mare potenţial, ameliorată genetic chiar la SCDA Şimnic. Într-unul din anii trecuţi SCDA Şimnic a dat chiar “campiona României”, potrivit unei reviste de specialitate. Oricum la un schimb de experienţă, organizat în toamna trecută, sub egida Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice “Gheorghe Ionescu Siseşti”, toţi participanţii, majoritatea mari compenteţe în materie, specialişti în genetică, au elogiat fără rezerve ceea ce au văzut. SCDA Şimnic este o bancă de date genetice de imensă valoare. Ce se va întâmpla într-un viitor imediat ar trebui să rezulte din strategia naţională de cercetare, dezvoltare şi inovare 2014-2020 (HG nr. 929/2014), dar cine mai ştie. Oricum, la 18 decembrie a.c., prof. univ. dr. Constantin Găvan, s-a prezentat la examenul pentru ocuparea postului de director la SCDA Şimnic, prelungirea mandatului în cazul său, conform metodologiei anunţate pe site-ul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice “Gheorghe Ionescu Siseşti”. A obţinut maximum de puncte (100) agrementate de aprecierile de circumstanţă, din partea membrilor comisiei. Nimic deosebit. Fiindcă expresia “tobă de carte”, uneori chiar are deplină acoperire. “Contracandidata” sa – Gabriela Păunescu, fiindcă există peste tot invidii, resentimente, vanităţi… nu s-a mai prezentat la proba scrisă, după care urma proba orală. Aspect irelevant. Rândurile de faţă nu sunt un parti-pris, faţă de un om de ispravă, cum sunt şi alţii pe aceste meleaguri. Ele sunt stârnite de un aspect insolit: şi zorii zile de Crăciun, şi cei ai primei zile a anului care vine l-au prins şi îl vor prinde, pe Constantin Găvan în cizmele de cauciuc, lângă instalaţiile de muls, pentru a trece în revistă, “pe linia grajdurilor”, dacă lucrurile decurg aşa cum trebuie, în privinşa administrării hranei şi a funcţionării adăpătorilor automate, iarna afectate de ger. Şi asta o face de când se ştie, deşi repetăm, despre Constantin Găvan se vorbeşte rar.
Tica, prietene, cine ti-a scris lucrarile pe care le-ai sustinut (cand le-ai “sustinut” din greu cu plocoane de la SCDA Simnic), caci tu nu sti sa scrii.
Nea Mircea, faci o mare gresala in a o compara pe Gabriela Paunescu cu acest nenorocit; este o mare diferenta intre ei din toate punctele de vedere si toate in favoarea ei.
Faptul ca el este ce este si ocupa postul pe care-l ocupa se datoreaza numai si numai sireteniei si tampitilor care i-au primit spagile sustrase din Statiune.Da-mi un > semn> si discutam pe aceasta tema cu el de fata -daca are curaj.
Comments are closed.