La Goicea, viitorul sună bine, după ce apa vine curată

0
489

Administraţia publică locală din Goicea a finalizat, într-un timp record, aproape inimaginabil, finalizarea unui Proiect cu finanţare europeană, cu urmări posibile, dacă nu probabile, de ridicare a standardului de viaţă pentru locuitorii comunei. Este vorba de extinderea reţelei de apă şi canalizare, în Goicea, conform programului  care se numeşte „Investim în mediu. Credem în viitor.”, unul cofinanţat din Fondul de Coeziune din cadrul Programului Operaţional Sectorial „Mediu”.

 În anul 2014, se punea pe „tablă” un proiect de extindere a reţelei de alimentare cu apă şi canalizare pentru comuna Goicea. Fondurile, venite de la Uniunea Europeană, erau şi sunt mari – peste 18 milioane de lei. S-a trecut prin mai multe „filtre”, dar nu ieşea nimic la suprafaţă. În august 2015, s-a mers la o altă şedinţă de evaluare. „Ni s-a spus , atunci, că urmează să fie semnat contractul de finanţare şi, dacă este posibil, constructorul să înceapă lucrările, deoarece acestea trebuie finalizate până pe 31 decembrie 2015. S-a precizat că, în luna septembrievor demara operaţiunile şi aşa s-a şi întâmplat – pe 3 septembrie am dat drumul la lucru. În noiembrie s-a semnat, oficial, contractul şi acum suntem aproape de finalizare, mai având numai 6% de terminat. Am avut şanse mari că am avut constructori extraordinari şi că nremea a ţinut cu noi. De aceea , am ţinut, în această zi de 28 decembrie, să prezentăm rezultatele obţinute. Am reuşit să coborâm corecţia bugetară care ni se cerea, de 25%, la 5%, dar sperăm să o anulăm şi pe aceasta. S-a efectuat un împrumut în Trezorerie, pentru a putea asigura cofinanţarea de 1%.  Am avut şi sprijinul Consiliului Local, dar mai multe vă poate spune managerul de proiect”, a declarat  Dumitru Marcu, primarul comunei Goicea.

Un început greoi, un final uşor

  Stana Barbu, managerul de proiect, a fost foarte volubilă şi a precizat: „A fost foarte greu, deşi acum ni se pare uşor. L-am avut lângă noi şi pe responsabilul tehnic de implementare a proiectului,  Lucian Budeancă. Pe 14 mai 2015, s-a semnat contractul, iar constructorul a lucrat aproape zi şi noapte. Este vorba, conform programului, de realozarea a 22 de km de reţea alimentare cu apă şi de 19 km de canalizare. Aşa cum a spus şi domnul primar, de abia în noiembrie s-a semnat şi contractul de finanţare. Oricum, prin această infrastructură sperăm să atragem potenţiali investitori în zonă, cu precădere în domeniul agricol. Nu credem că rezolvam fără sprijinul consultanţilor pe care i-am avut”.

Apa şi canalizarea, la parametri normali

Prezent la şedinţa de finalizare a proiectului,  Ciprian Tismonariu consultant din partea  „Orizonturi 2025” , a spus, printre altele: „A fost un drum lung şi greu. Am avut oportunitatea de a prelua unele proiecte, le-am pus în aplicare , chiar dacă s-a trecut prin faze de evaluare dificile, în primul rând din cauza deselor modificări în structurile ministeriale . Într-un timp extrem de scurt, ţinând cont că în noiembrie s-a finalizat contractul de finanţare, s-a ajuns la realizarea în jur de 94% a programului. Ar mai fi ceva de spus, ceea ce cred că este foarte important. Anume, dacă, pe precedentul program de alimentare cu apă şi canalizare (8,5 km pentru reţeaua de apă curentă şi 12,5 km aferenţi canalizării), început în 2009, populaţia trebuia să plătească inclusiv pentru realizarea căminelor de branşament, prin noul proiect sunt eligibile şi racordările, inclusiv cele realizate anterior, la canalele de branşament, astfel că oamenilor li se aduce apa la poartă, ei trebuind să amortizeze numai costul tubulaturii aferente racordării în gospodărie. De asemenea, a crescut şi capacitatea staţiei de epurare, iar, tot de importanţă majoră, administrarea va intra în sarcina Companiei de Apă „Oltenia”. În foarte puţine cuvinte, la Goicea apa şi canalizarea se află în parametri normali ”.