Asociaţia „Vasiliada” – organizaţie patronată de Mitropolia Olteniei – derulează, în această perioadă, campania „Gesturile mici fac oamenii mari!”, prin care îşi propune să ajute cu burse lunare copiii din mediul rural care au rezultate bune la învăţătură, dar provin din familii cu posibilităţi materiale reduse. Campania este structurată sub forma unui program de donaţii individuale, prin intermediul căruia orice persoană poate dona 50 lei/lună, pe parcursul unui an şcolar, ajutând astfel un copil să aibă asigurat necesarul de rechizite, cărţi, îmbrăcăminte şi încălţăminte, pentru a putea merge la şcoală.
Donaţiile se pot face la sediul Asociaţiei „Vasiliada” din Craiova – strada „Fraţii Buzeşti” nr. 20 (vizavi de Hotelul Green House) sau prin virament bancar, în contul IBAN: RO75 RNCB 0140 0184 5698 0001, deschis la BCR Jiul Craiova, cu menţiunea „bursa”. Campania oferă posibilitatea persoanelor de a sprijini şi cu sume mai mici decât o bursă integrală, prin intermediul urnelor de donaţii amplasate în toate magazinele Lactag. Potrivit reprezentanţilor Asociaţiei „Vasiliada”, bursele vor fi oferite copiilor care au medii peste nota 8, respectiv calificative începând cu „Bine”; venitul pe membru de familie nu depăşeşte 150 lei; provin din familii cu posibilităţi materiale reduse (părinţii nu au un loc de muncă, au grave probleme de sănătate, sunt mai mult de doi fraţi în familie); provin din familii monoparentale sau sunt orfani.