Doi răniţi într-un accident petrecut la ieşirea din Craiova

0
427

Doi bărbaţi, unul de 39 de ani şi altul de 25 de ani, au fost răniţi, ieri după-amiază, fiind transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, în urma unui accident petrecut în apropierea Aeroportului din Craiova. Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările.

Din cercetările poliţiştilor Serviciului Rutier Craiova s-a stabilit că Mihai Șovoiu, de 28 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism Opel dinspre centrul Craiovei către hipermarketul Metro, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare faţă de autoturismul care circula în faţa sa şi care a frânat pentru a vira pe un drum lateral, iar ca să evite impactul a tras brusc de volan, ajungând pe contrasens, unde s-a ciocnit de o autoutilitară marca Iveco. În urma impactului a rezultat rănirea pasagerilor de pe locul din faţă al fiecărei maşini, respectiv Marius Chituşi, de 25 de ani, din localitatea Urzica, judeţul Olt (aflat în Opel), şi Alexandru Foană, de 39 de ani, din Craiova, pasager în Iveco. Cei doi răniţi au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova pentru investigaţii, iar poliţiştii au întocmit în cauză dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, după cum au precizat reprezentanţii IPJ Dolj.