Săptămâna viitoare va începe a doua sesiune de bacalaureat – Număr record de restanţieri – 3.944

0
342

Cea de a doua sesiune de bacalaureat va debuta luni, 22 august a.c., cu un număr-record de candidaţi nepromovaţi în luna iulie a.c. Numai în judeţul Dolj sunt 3.944 de elevi. Cei mai mulţi restanţieri sunt la Matematică – 3.066, Limba română – 2.088 şi Biologie – 1.200. Alături de restanţieri vor fi de această dată şi 175 de liceeni care au fost în situaţie de corigenţă. Aceştia s-au înscris în examen pe 12 august a.c.

Sesiunea va debuta cu probele de competenţe lingvistice şi digitale. Pentru aceste evaluări, în Craiova centrul de examen a fost stabilit la Colegiul Naţional „Elena Cuza”, iar pentru candidaţii din judeţ s-au deschis centre la Colegiul Tehnic „Ştefan Milcu” din Calafat şi Grupul Şcolar „Petre Baniţă” din Călăraşi. Potrivit calendarului de examen emis de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pe 22 şi 23 august va avea loc evaluarea competenţelor de comunicare în Limba română, iar pe 23 şi 24 august a.c. proba de comunicare într-o limbă de circulaţie internaţională. Probele de competenţe se vor finaliza pe 25 şi 26 august cu examenul digital.

Examenele scrise vor începe pe 29 august a.c. Primul este la Limba şi literatura română. Pe 31 august se va desfăşura proba obligatorie a profilului, la Istorie sau Matematică. Sesiunea se va încheia pe 2 septembrie cu proba la alegere a profilului şi specializării. Primele rezultate se vor afişa pe 4 septembrie a.c.