Elevilor le pasă!

0
604

Pentru elevii craioveni, continuă proiectele derulate din fonduri europene, care îi au drept ţintă. Unul dintre aceste programe este cel derulat de Colegiul Naţional „Ştefan Odobleja”, în parteneriat cu Liceul Tehnologic Special „Beethoven”, Centrul de Voluntariat „Voluntaris”, având girul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.

Simona Chiriţă

Programul are un nume care nu mai are nevoie de nicio altă prezentare: „Îmi pasă, mă implic!”. Se bazează, în principal, pe munca de voluntariat, una dintre componentele de bază ale cetăţeniei active, care concretizează valori precum solidaritatea şi nediscriminarea, contribuind prin aceasta la dezvoltarea armonioasă a societăţii. În grupul-ţintă au fost prinşi elevi ai învăţământului liceal şi postliceal, iar scopurile au fost promovarea acţiunilor de voluntariat şi binefacere, facilitarea participării active a elevilor ca agenţi sociali, dezvoltarea abilităţilor sociale ale acestora pentru familie, şcoală şi comunitate.

Obiectivele au fost multiple: familiarizarea elevilor şi a adulţilor cu specificul acţiunilor de voluntariat; stimularea şi dezvoltarea stimei de sine, a respectului pentru toate persoanele, a comunicării interpersonale şi a relaţionării; conştientizarea şi sensibilizarea elevilor în faţa copiilor cu dizabilităţi, creşterea nivelului de empatie între copii; consolidarea sentimentelor de solidaritate şi întrajutorare în rândul participanţilor, care, prin acţiuni de voluntariat, vor dărui persoanelor vârstnice şi copiilor cu dizabilităţi speranţă şi afecţiune; formarea şi dezvoltarea, în rândul tinerilor, a capacităţilor de colaborare şi de lucru în echipă etc.

„Tot timpul vom acorda sprijinul nostru pentru astfel de proiecte, deoarece beneficiari sunt, în primul rând copiii. Este în interesul tuturor să fie promovate programele europene. Mă bucur şi, împreună cu mine sunt şi colegii, pentru asemenea iniţiative”, a spus prof. Simona Chiriţă, inspector în cadrul Compartimentului activităţi extraşcolare şi extracurriculare din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.

Ca o părticică din proiect, membrii activi vor organiza, în cursul acestei luni, sub-programul „Adoptă un bunic!”, titlul fiind sugestiv.