Dolj: Cotele de atenție depășite pe Jiu și Deznățui, dar monitorizate de ABA Jiu

0
399

Administrația Bazinală de Apă (ABA) Jiu anunță că s-au depășit cotele de atenție pe anumite râuri din sudul țării. Se situează peste cotele de atenție mai multe râuri, în dreptul localităților care sunt permanent supuse unor astfel de situații. În toată țara, debitele au fost în creştere din cauza precipitaţiilor căzute în interval şi propagării pe râurile din următoarele bazine hidrografice: Jiu, Vedea, Argeş, Ialomiţa, Buzău, Râmnicu Sărat, Putna, Trotuş, Bârlad și cele din Dobrogea, și numai prin propagare pe cursurile inferioare ale Crasnei, Barcăului, Crișurilor și Mureșului. În zona de sud s-au depățit cotele de atenție pe majoritatea râurilor. În bazinul hidrografic Jiu și afluenți s-au luat măsuri de atenuare, în acumularea Fântânele, a debitelor râului Deznațui. Nu au fost semnalate pagube la lucrările hidrotehnice iar tranzitarea viiturilor s-a efectuat în condiții de siguranță, informează ABA Jiu. Astfel, ABA Jiu anunță că, în cursul acestei după-amieze erau depășite cotele de atenție pe Jiu, în dreptul localității Răcari, cu 52 de centimetri peste limita normală. Cota de atenție a fost depășită și pe Desnățui, la Călugărei, cu 34 de centimetri peste limita normală. De asemenea, râul Terpezița a depășit cota de atenție în satul Gabru cu 30 de centimetri, potrivit ABA Jiu. ”Menționăm că până în prezent pe teritoriul administrat de A.B.A Jiu nu s-au înregistrat pagube din cauza depășirii Cotelor de Atenție, cele înregistrate fiind produse din cauza scurgerilor de pe versanți sau a incapacității de preluare a rețelelor de canalizare”, se arată într-un comunicat de presă al ABA Jiu.