Românii fumează peste 5 milioane de pachete de ţigări, zilnic

0
1143

În România se fumează, zilnic, peste 5 milioane de pachete de ţigări, iar aproximativ 85% din pacienţii cu cancer bronhopulmonar sunt fumători. Totodată, studiile au arătat că peste 80% din fumătorii din ţara noastră şi-ar dori să reducă numărul ţigărilor sau să renunţe complet. Efectele negative ale acestui viciu nu se limitează însă la fumător, ele răsfrângându-se dramatic şi asupra celor din jur. Fumatul pasiv este tot mai frecvent recunoscut ca factor de risc la locul de muncă şi ca o ameninţare la adresa sănătăţii publice, fiind una dintre cauzele bolilor cardiace.

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, fumatul produce în prezent circa 6 milioane de victime anual, dintre care peste 5 milioane sunt utilizatori şi ex-utilizatori, iar mai mult de 600.000 sunt nefumători expuşi fumului de ţigară (fumători pasivi).

Peste 80% din români susţin interzicerea fumatului în spaţiile publice, iar 78% vor interzicerea comercializării ţigărilor la mai puţin de 250 de metri de şcoli şi licee, relevă un studiu dat publicităţii de Asociaţia React, studiu care face parte dintr-o suită de patru cercetări pe teme de sănătate publică pe care organizaţia le-a comandat. Conform cercetării, interzicerea fumatului în spaţiile publice este susţinută de 84% din respondenţi, care se declară, la nivel general, total sau parţial de acord cu această măsură. Interzicerea fumatului în spaţiile închise, fapt deja stipulat de legislaţia în vigoare, se bucură de cea mai mare susţinere (cu peste 90% acord total sau parţial) şi reprezintă în fapt asumarea la nivel individual a normelor legale. Peste 80% din respondenţi susţin, prin acord total sau parţial, interzicerea fumatului în spaţiile deschise – locuri de joacă pentru copii, în parcuri, în curţile şcolilor şi liceelor.

Fumatul ucide anual 700.000 de europeni

Fumatul este cea importantă cauză evitabilă de deces în Europa, responsabil pentru aproximativ 700.000 de decese pe an. UE dispune de o politică cuprinzătoare de combatere a tutunului, care include legislaţia privind publicitatea şi sponsorizarea ţigărilor, sprijin pentru statele membre şi creşterea gradului de conştientizare. La 3 aprilie 2014, UE a adoptat Directiva privind produsele din tutun (2014/40/UE), cu norme privind fabricarea, prezentarea şi vânzarea de tutun şi produse conexe care se vor aplica în statele membre începând cu luna mai 2016. Gama de produse pe care o acoperă include ţigări, tutun de pipă, trabucuri, ţigări de foi, tutun fără fum, ţigări electronice şi produse pe bază de plante pentru fumat.

Unele caracteristici ale directivei sunt interzicerea aromelor, introducerea de avertismente de sănătate combinate (imagine şi text) care acoperă 65% din partea din faţă şi din spate a pachetelor de tutun, interzicerea elementelor de promovare pe produse din tutun şi urmărirea la nivelul UE pentru a combate comerţul ilicit cu produse din tutun.

Ziua Naţională fără Tutun

Ziua Naţională fără Tutun este marcată în fiecare an în a treia joi a lunii noiembrie, printr-o iniţiativă de a atrage atenţia asupra impactului pe care îl are fumatul asupra sănătăţii oamenilor. Având ca temă „Ajută-mă să cresc!”, Ziua Naţională fără Tutun oferă cadrul informării şi sensibilizării populaţiei nefumătoare cu privire la riscurile la care se supune prin inhalarea fumului de ţigară – fumatul pasiv. De asemenea, specialiştii ANA atrag atenţia şi asupra efectelor dăunătoare ale fumatului, în special asupra copiilor care cresc în familii cu cel puţin un membru fumător. Fără voia lor, aceştia sunt expuşi atmosferei viciate de fumul de tutun şi, în plus, există un risc crescut de a deveni ei înşişi fumători. De aceea, exemplul personal al părinţilor nefumători este cel mai bun mijloc pentru a-şi convinge copiii să nu fumeze.

Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Dolj, prin specialiştii săi, în parteneriat cu ISJ Dolj şi Asociaţia Europrotector România, a iniţiat marcarea acestei zile pe parcursul întregii săptămâni, prin desfăşurarea unor activităţi de informare şi sensibilizare a  adolescenţilor, tinerilor şi adulţilor din municipiul Craiova, dar şi din oraşele Dăbuleni şi Filiaşi, cu privire la efectele consumului de tutun asupra sănătăţii fizice, dar şi în plan social.