Concert simfonic al muzicienilor din Letonia

0
369

Letonia este cea de-a cincea ţară invitată să participe la „Stagiunea Europa”, proiect de promovare a patrimoniului muzical european inițiat de Filarmonica „Oltenia” și derulat în perioada 23 octombrie 2015 – 20 mai 2016. În această săptămână, când letonii serbează Ziua Independenţei (18 noiembrie 1918), artiştii vin cu un mesaj care ne poartă pe undele sonore ale „Valsului melancolic” de Emils Darzins şi aduc mai aproape „Lumina îndepărtată” din lucrarea omonimă, semnată de compozitorul Peteris Vasks, solistă fiind Kristine Balanas (vioară). Una din cele mai cântate simfonii beethoveniene, Simfonia a VII-a, va încheia concertul din această seară, ora 19.00, susţinut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Oltenia”, dirijată de carismaticul muzician Gints Glinka. Biletele pentru concert – la prețurile de 35 lei și, pentru elevi, studenți, pensionari, 25 lei – se găsesc la Agenția instituției (tel. 0351.414.697), deschisă astăzi între orele 10.00-14.00 și 18.00-21.00.