Europa în alertă din cauza ameninţărilor teroriste

0
367

După atentatele din urmă cu exact o săptămână, care au zguduit Parisul, mai multe ţări europene au decis să ridice nivelul de alertă. Franţa, Italia, Suedia sau Germania se confruntă cu ameninţări teroriste fără precedent. „Un război nou”, un război „în care teroarea este primul scop şi prima armă”, aşa descrie situaţia premierul francez Manuel Valls, care a avertizat că există riscul unui atac terorist chimic sau biologic. „Suntem în război! Nu un război cu care Istoria să ne fi obişnuit, în mod tragic. Nu, (ci cu) un război nou – extern şi intern -, în care teroarea este primul scop şi prima armă”, a avertizat acesta. „Imaginaţia macabră a celor care dau ordine este fără limite: puşti de asalt, bombe umane, arme albe (…). Trebuie ca în prezent să nu excludem nimic, şi o spun cu toată precauţia care se impune, dar ştim şi ne gândim că poate exista riscul unui (atac cu) armament chimic şi bacteriologic”, a afirmat el. În faţa acestei ameninţări, serviciile de sănătate ale armatei au fost rechiziţionate în vederea fabricării unui număr maxim de doze de antidot într-un timp record, de 11 zile, care corespunde începerii COP21, precizează postul. Valls a mai spus în faţa deputaţilor că “a venit vremea, mai mult ca niciodată, ca Europa să adopte textul” cu privire la fişierul european al pasagerilor avioanelor, în vederea “garantării trasabilităţii deplasărilor, inclusiv în interiorul Uniunii”. “Este o condiţie a securităţii noastre colective”, a subliniat Valls. Pe de altă parte autorităţile italiene caută cinci suspecţi semnalaţi de FBI, în urma unei alerte americane. Poliţia federală americană (FBI) a avertizat Roma în legătură cu potenţiale ţinte pe teritoriul italian în urma atacurilor de la Paris. Departamentul de Stat a avertizat miercuri că Bazilica Sfântul Petru din Roma, Catedrala din Milano şi Opera La Scala, dar şi biserici, sinagogi, restaurante, teatre şi hoteluri au fost identificate ca “potenţiale ţinte”. Paolo Gentiloni, ministrul de Externe italian, a subliniat că alerta emisă de Departamentul de Stat nu îndeamnă oamenii să evite Italia. “Nu putem fi prizonierii fricii”, a declarat el. Potrivit Ansa, care citează surse, FBI-ul le-a transmis autorităţilor italiene numele a cinci persoane arabe care s-ar afla în Italia, cerându-le să le caute. În ultimul număr al revistei sale online “Dabiq”, gruparea Statul Islamic (SI) scrie că “vom cere ajutorul mujahedinilor împotriva agenţilor idolatriei şi cruciaţilor, până când steagul «califatului» va flutura deasupra Istanbulului şi Vaticanului”, potrivit Ansa. Jihadiştii au ameninţat cu atacarea Romei în mai multe rânduri. Şi poliţiile din Danemarca şi Norvegia anunţau ieri că li s-a cerut să caute un bărbat pe care autorităţile din Suedia afirmă că îl urmăresc în legătură cu o anchetă privind “pregătirea unei ofense teroriste”. Un purtător de cuvânt al poliţiei din Danemarca, Lisbeth Jessen, a precizat joi că Serviciul suedez de securitate SAPO a anunţat că bărbatul respectiv a pătruns pe teritoriul suedez săptămâna aceasta. Poliţia din Norvegia a făcut un anunţ similar. SAPO a precizat că solicitarea nu are legătură cu atacurile de la Paris. Jessen a declarat ieri că poliţia nu deţine “informaţii concrete potrivit cărora el (suspectul) ar fi în Danemarca”, dar că solicitarea face parte din cadrul “cooperării poliţieneşti obişnuite cu Suedia”. SAPO a ridicat miercuri alerta teroristă în Suedia la penultimul nivel.