O şansă în plus pentru copiii din mediul rural

0
372

Ieri, s-a lansat Proiectul educaţional „Identificarea şi promovarea copiilor cu aptitudini înalte”, realizat, în parteneriat, de către Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Dolj, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi Centrul Judeţean de Excelenţă Dolj. Discuţiile premergătoare au durat mai mult timp, practic, ieri, semnându-se documentele de colaborare între instituţii. „Acest proiect se adresează elevilor din clasa a IV-a din 20 de localităţi rurale ale judeţului, pentru a-i putea încuraja pe copiii (supra)dotaţi să paticipe la concursuri şcolare. Este necesară şi identificarea abilităţilor acestora şi, după aceasta, realizarea unor programe conform cărora cadrele didactice pot lucra şi identifica metodele de promovare ale copiilor cu posibilităţi mari, peste medie, cu precădere a celor care provin din familii cu venituri modeste. Am găsit un sprijin real în Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi în Centrul Judeţean de Excelenţă, cele două instituţii acordându-ne tot concursul”, a declarat prof.dr. Marinela Dumitrescu, director al CJRAE şi coordonator al proiectului. La rândul său, prof.dr. Luminiţa Popescu, director al Centrului Judeţean de Excelenţă Dolj, a precizat: „Ne dorim să găsim şi alţi copii cu aptitudini, indiferent de disciplină, care pot face parte din Centrul de Excelenţă. Suntem convinşi că, şi în mediul rural, sunt elevi cu capacităţi nepuse în valoare, poate şi din cauză că familiile nu au o stare materială foarte bună. De fapt, acesta este scopul nostru – să promovăm valorile. Vor participa, în cadrul programului, la cursuri de pregătire, astfel încît, în toamna viitoare, când va avea loc o nouă selecţie, să se prezinte cu şanse egale cu ale elevilor din oraşe. S-a ales clasa a IV-a deoarece este sfârşitul unui ciclu de învăţământ şi debutul altuia”.