Primăria Craiova cumpără barierele pentru Centrul Vechi

0
389

Autoritățile locale au comandat sistemul de bariere pentru Centrul Vechi. Locatarii care locuiesc în zonă și care pot, potrivit regulamentului de acces, să-și parcheze mașinile în cele două parcări amenajate – cea de la BCR și de la restaurantul Minerva – urmează să primească și telecomenzile pentru activarea acestora.

Centrul Vechi al Craiovei este prevăzut, prin proiectul de reabilitare și prin regulamentul de acces, să fie traversat doar de către pietoni, iar în cazul agenților comerciali care dețin magazine și baruri, aceștia să-și facă aprovizionarea cu ajutorul cărucioarelor de marfă. Totuși, pentru că o mare parte din zona veche a Craiovei este locuită – aici aflându-se case și blocuri –  autoritățile le-au dat voie proprietarilor să intre cu mașinile personale. În paralel cu lucrările de infrastructură care s-au făcut pe bani europeni (Centrul Vechi a costat 14 milioane de euro), Primăria Craiova a pornit o lucrare pe cont propriu, amenajând două parcări pentru riverani, una care se găsește la BCR și alta în spatele restaurantului Minerva.

Accesul barat provizoriu doar cu jardiniere

Accesul spre cele două parcări se face pe strada „Nicolăescu-Plopșor”, dinspre Prefectură și dinspre Biblioteca Județeană, aceasta fiind și cea mai aglomerată arteră din Centrul Vechi. Până acum, accesul spre respectivele parcări a fost liber, capetele străzii fiind marcate doar provizoriu cu jardiniere din beton care puteau fi ocolite de către șoferi. La fel se întâmplă și pe celelalte străzi care limitează zona veche a orașului. Autoritățile însă se pregătesc să monteze acum, la aceste capete de acces, niște sisteme adecvate care să limiteze intrarea mașinilor. Barierele automate, despre care s-a vorbit încă de la reabilitarea zonei vechi a Craiovei și la care nu s-a renunțat, vor fi instalate în următoarea perioadă.

Achiziția costă 22.000 de lei

Autoritățile locale au scos la licitație achiziția a patru bariere automate, care vor fi acționate prin telecomenzi. Potrivit datelor din caietul de sarcini, sistemul de acces este estimat la suma de 22.000 de lei, bani în care intră costul propriu-zis al barierelor, dar și montajul acestora. Barierele de siguranță trebuie să aibă o lungime a brațului de 4 metri și să fie acționat prin telecomandă. Timpul de închidere și de deschidere trebui să fie de maximum 7 secunde, iar barierle trebuie să reziste la temperaturi joase de până la – 20 de grade Celsius, dar și la temperaturi ridicate de până la 55 grade Celsius. O altă specificație tehnică solicitată de autoritățile locale spune că barierele trebuie să se înscrie în clasa de protecție minim IP44.

Locatarii vor primi și telecomenzi

Cele patru bariere vor fi montate pe extremitățile a patru străzi din Centrul Vechi, și anume pe strada ”Nicolăescu-Plopșor” la intersecția cu strada „Olteț” (în colțul English Park), pe strada „Nicolăescu-Plopșor” la intersecția cu strada „Mihail Kogălniceanu”, pe strada „Panai Moșoiu” la intersecția cu strada „A.I.Cuza”, pe strada „Frații Buzești” la intersecția cu strada „Mihail Kogălniceanu”. Pentru a le putea acționa, riveranii vor primi câte o telecomandă care este obligatorie, prin regulamentul de acces în Centrul Vechi. Respectivele telecomenzi vor fi atribuite, pe bază de cerere scrisă, numai solicitanților care vor demonstra că locuiesc în zona veche și că dețin în proprietate o mașină pe care trebuie să o parcheze. În caietul de sarcini se cere ca telecomenzile să poată să acceseze toate barierele.