A predat poliţiştilor craioveni o geantă în care erau peste 700 de lei

0
406

În ultima perioadă craiovenii au demonstrat că au un simţ civic dezvoltat şi au pus pe primul loc cinstea şi corectitudinea. Mai exact, duminică, 15 noiembrie a.c., în jurul orei 15.30, poliţiştii Secţiei 5 Craioviţa Nouă au fost sesizaţi de către Gela Mirea, de 57 de ani, din Craiova cu privire la faptul că, în timp ce se afla în staţia de autobuz din faţa unui supermarket, situat pe strada George Enescu, a observat pe o bancă o geantă de damă de culoare neagră. Craioveanca a luat geanta, în care se aflau documente personale, dar şi suma de 765 lei, şi a predat-o poliţiştilor. Astfel, în baza documentelor a fost identificată şi persoana care a pierdut bunurile, o femeie în vârstă de 36 de ani, din municipiul Craiova. Aceasta le-a povestit poliţiştilor faptul că, după ce şi-a făcut cumpărăturile în magazin, în momentul în care s-a urcat în autobuz a uitat geanta cu documentele şi banii. Conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dolj transmite felicitări craiovencei pentru gestul său. Este al treilea caz în doar câteva zile în care bunuri de valoare pierdute pe străzile Craiovei sunt găsite şi predate poliţiştilor pentru a fi restituite celor care au rămas fără ele.