In memoriam ALINA ROŞCA: album de artă şi expoziţie de grafică prezentate la Craiova

0
1444

Privită din afară, viaţa Alinei Roşca – dispărută în mod tragic la 31 de ani – nu are nimic neobişnuit. Dar există o operă rămasă… Pentru că Alina Roşca a fost unul dintre cele mai promițătoare talente ale graficii și gravurii din România pre și postdecembriste. Absolventă a Liceului de Artă din Craiova, apoi formată la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, unde a urmat cursurile secţiei de grafică, între 1980-1984, Alina Roșca a devenit membru titular al Uniunii Artiştilor Plastici şi redactor la revista „Ramuri” în 1990. I-a cunoscut pe Marin Sorescu, Ion D. Sîrbu şi Nichita Stănescu, fiind apreciată pentru realul său talent, pentru seriozitate, pentru profunzimea operei sale. „Era un suflet candid, se strecura printre oameni cu discreţie şi gingăşie”, scria despre ea poetul din Bulzești…

Pe 13 iunie 1991, cu doar patru zile înainte de a pleca la Bologna, unde fusese invitată să deschidă o expoziţie personală cu 60 de lucrări, se petrecea nenorocirea… O stupidă şi fatală explozie într-o casă în care avea atelierul de creaţie, de la o ţigară aprinsă chiar de soţul ei, Mihai – tânăr inginer care lucra la Oltcit, în urma căreia şi-au pierdut viaţa şi acesta, şi pruncul lor, de numai cinci luni, pe care Alina Roşca îl purta în pântece.

Mihai a murit la 18 zile de la incident, având arsuri pe aproximativ 60% din suprafaţa corpului. Alina, cu numai 25% arsuri, cele mai afectate de foc fiind mâinile, a fost internată la Craiova, unde i s-a provocat naşterea, fără nici o speranţă pentru copil. Netratată corespunzător, după cum susţine familia, a făcut septicemie. A fost transferată într-un spital din Bucureşti, însă nici acolo nu a beneficiat de condiţii mai bune: a făcut stop cardiac, din vina unei asistente. S-a stins patru săptămâni mai târziu, pe 10 iulie 1991… „Viaţa ei nu s-a terminat, deoarece a lăsat destul pentru preţuire, pentru pomenire, pentru amintire”, spune mama sa, Silvia Roşca. Este cea care a căutat mereu, în cei aproape 25 de ani de la dispariția Alinei, să-i păstreze vie memoria.

Prin grija familiei, la Editura „Tracus Arte” a văzut lumina tiparului, anul acesta – când artista ar fi împlinit 55 de ani –, albumul de artă Alina Roșca, a cărui viziune artistică poartă amprenta profesorului și academicianului Mircia Dumitrescu, în colaborare cu Ana-Maria Orbann. Lucrarea cuprinde cele mai reprezentative lucrări realizate de Alina Roșca (structurate pe cinci cicluri: „Amintiri din casa bunicii”, „Poezii de Marin Sorescu”, „Codin de Panait Istrati”, „1916-1918 Primul Război Mondial”, „Încercări compoziţionale”) și cele mai importante cronici, antume sau postume, despre activitatea ei artistică. O completează note biografice relatate de mama sa, precum și un jurnal din perioada 1979-1982. Cuvântul înainte și selecția de texte critice aparțin Luizei Barcan, printre cei care semnează numărându-se autori ca Marin Sorescu, Ion D. Sârbu, Horia Dulvac, Carmen Popescu, C. Preda, prof. Victor Păianu, Ioana Dinulescu, Horia Horșia, Mircea Ștefan Cioroiu, Paul Diaconescu, prof. Ștefan Brădiceanu, Francois Pamfil ș.a.

Albumul este lansat astăzi și la Craiova: la ora 17.00, în Sala „Ia te uită!”, recent inaugurată, a Teatrului Național „Marin Sorescu”. Totodată, aici va fi vernisată o expoziție de grafică din lucrările artistei. La eveniment și-au anunțat participarea academicianul Mircia Dumitrescu, Ioan Cristescu – directorul Muzeului Literaturii Române, Mircea Cornișteanu – managerul Naționalului craiovean, prof. Magda Buce Răduț – critic de artă, scriitorul Horia Dulvac, precum și Silvia Roșca. Moderator al întâlnirii va fi scriitorul Nicolae Coande. Intrarea publicului este liberă.

Ar fi împlinit 55 de ani…

Alina Roşca s-a născut pe 25 mai 1960, la Craiova. Părinţii ei, Silvia şi Nicolae Roşca, sunt originari din satul Leşile, judeţul Gorj. Talentul pentru desen s-a manifestat încă din anii copilăriei. A urmat cursurile Liceului de Artă din Craiova, ca elevă a Suzanei Fântânariu, absolvind în 1978.

A expus pentru prima dată în 1977, într-o expoziţie de grup, în clasa a XI-a, la Sala „Cromatic” din Craiova, alături de colegele ei Ioana  Bătrânu şi Luminiţa Ţăranu. Lucrările Alinei Roşca s-au făcut în mod deosebit remarcate. Ion D. Sîrbu consacra o cronică acestei expoziţii în revista „Ramuri” din 15 noiembrie 1977. În 1978 a expus din nou alături de colegii ei în holul Filarmonicii din Craiova.

Între 1980-1984 a urmat cursurile secţiei de grafică ale Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, la clasa profesorului Traian Brădean. După absolvire a fost repartizată ca profesor la Şcoala Populară de Artă din Târgu Jiu. Va lucra apoi şi la Uzina de Utilaj Greu din Craiova, unde va realiza cataloage şi prospecte. În 1983 şi 1984 a participat la Salonul Republican de Grafică şi la expoziţia municipală de la Sala Dalles. În 1985, la expoziţia de grup de la Galeria ARTA din Craiova, organizată în cadrul Anului Internaţional al Tineretului, a expus o serie de gravuri în metal, ilustraţii la romanul lui Panait Istrati „Codin”. Lucrările ei au fost remarcate de criticul de artă Horia Horşia, care le prezintă pe larg într-o cronică din revista „Arta”, nr. 9/1985.

În 1986 participa la expoziţia Naţională de Artă Plastică a Tineretului de la Sala Dalles, la Expoziţia Judeţeană de la Galeria de Artă din Craiova, la expoziţia de desen „Punctul – semn plastic” de la Târgu Jiu, la Salonul de Gravură din Tulcea şi la Expoziţia Artiştilor Plastici craioveni la Bucureşti. De asemenea, se număra printre cei 30 de tineri invitaţi să lucreze în cadrul taberei de creaţie de la Baia Mare.

A deschis prima expoziţie personală de grafică la Craiova, în 1987. În acelaşi an a participat la Expoziţia Internaţională de la Breda (Olanda). În 1988 a participat la Expoziţia Naţională a Tineretului, „Atelier 35”, de la Baia Mare, iar în 1989 – la expoziţia de grup „Femeia şi arta sa” de la Trinsenbek (Olanda). A devenit membru titular al Uniunii Artiştilor Plastici şi redactor la revista „Ramuri” din Craiova în 1990. În acelaşi an a primit o bursă de studii la Clermont-Ferrand (Franţa) din partea Ecole Regionale des Beaux-Arts Industriels şi a expus la Galeria de Artă „Place de Gaulle”.

În 1991 a participat la Expoziţia Internaţională a Tineretului de la Sfântu Gheorghe şi a fost invitată la „Rassegna d’Arte, Musica e Spettacoli Fiera dello Salute” din Bologna (Italia) să deschidă o expoziţie personală cu 60 de lucrări. Cu doar patru zile înainte de a pleca la Bologna, pe 13 iunie, are loc explozia în urma căreia îşi va pierde viaţa patru săptămâni mai târziu, pe 10 iulie 1991.

În 1993, cu sprijinul Inspectoratului pentru Cultură al Judeţului Dolj şi prin grija familiei, s-a tipărit un album comemorativ de artă Alina Roşca, ce cuprinde 76 de reproduceri: desene în peniţă, schiţe-portret, laviuri, pasteluri, gravuri în metal şi linogravuri, precum şi mai multe texte ce evocă personalitatea ei. A primit post-mortem Premiul „Panait Istrati”. În 1995 s-a deschis o expoziţie comemorativă la Galeriile Municipiului Bucureşti şi în 1997 la Galeria de Artă din Craiova.

În 2001, la zece ani de la tragica dispariţie a artistei, la Muzeul de Artă din Craiova s-a deschis o expoziţie retrospectivă. Tot aici, în 2009, a fost vernisată expoziţia „Generaţii”, parte a programului „In Memoriam”, cuprinzând lucrările regretatelor artiste Alina Roşca şi Dana Schobel Roman (curator: Mircia Dumitrescu).

Alina Roşca a lucrat în domeniul graficii de carte, realizând ilustraţiile volumelor „Codin” şi „Ciulinii Bărăganului” de Panait Istrati. De asemenea, a ilustrat versuri ale poetului Marin Sorescu şi cartea pentru copii „Călător prin Ţara Fericirii”. S-a remarcat prin ciclul de lucrări autobiografice intitulat „Amintiri din casa bunicii”, considerat un adevărat „imn plastic” adus bunicii din Gorj. A fost redactor la revista „Ramuri” şi a colaborat cu Editura „Scrisul Românesc” din Craiova, precum şi cu alte edituri, pentru care a realizat coperte de carte şi ilustraţii. Este prezentă în „Dicţionarul personalităţilor doljene”, tipărit la Craiova în 1999.

IN MEMORIA ALINEI ROSCA 1960-1991

[KGVID poster=”https://www.cvlpress.ro/wp-content/uploads/2015/11/IN-MEMORIA-ALINEI-ROSCA-1960-1991_thumb279.jpg” width=”450″ height=”338″]https://www.cvlpress.ro/wp-content/uploads/2015/11/IN-MEMORIA-ALINEI-ROSCA-1960-1991.mp4[/KGVID]

(Aşteaptă câteva momente până se încarcă)