Investiţia în casă nouă este considerată de multe familii o investiţie majoră iar familiile din România utilizează cadrul legal aplicabil sistemului BAUSPAR (economisire-creditare în scop locativ) pentru a-şi maximiza rezultatele economisirii prin încheierea de contracte de economisire-creditare tuturor membrilor unei familii, inclusiv copiii şi seniorii, reiese din studiile de piaţă derulate de BCR Banca pentru Locuinţe (BCR BpL) cu sprijinul IRSOP. În portofoliul BCR Banca pentru Locuinţe există aproape 41.000 contracte (circa 10% din totalul contractelor) cu titulari minori (sub 18 ani).
„În acest context, cu unul din 10 contracte semnate în numele titularilor minori, România se înscrie în tendinţa pieţelor din UE unde sistemul de economisire-creditare funcţionează de zeci de ani, iar ponderea contractelor încheiate în numele copiilor este chiar dublă. Astfel, în Austria fiecare al cincilea contract de economisire creditare este semnat în favoarea unui copil, iar în Cehia fiecare al saselea contract“, se precizează într-un comunicat de presă al BCR.
Peste 800.000 gospodării sunt interesate de încheierea unui contract de economisire-creditare pentru copii
Conform studiilor de piaţă, din 1,8 milioane de gospodării urbane cu copii sub 18 ani, 1,19 milioane sunt gospodării cu un copil sub 18 ani, 550.000 sunt gospodării cu doi copii sub 18 ani si 60.000 gospodării cu mai mult de trei copii sub 18 ani. Din totalul familiilor cu copii, peste 800.000 gospodării sunt interesate de încheierea unui contract de economisire-creditare pentru copii, invocând ca argumente “cumpărarea unei locuinţe”, “posibilitatea de a lua un credit imobiliar”, “fond de economisire în vederea obţinerii unui credit”. Astfel, investiţia economiilor şi accesarea unui credit pentru a fi investit în locuinţa comună devine un act de solidaritate între generaţii“, reiese din studiile de piaţa derulate de IRSOP pentru BCR BpL. Românii vor să economisească pentru copii, motivaţia economisirii fiind însă diferiţă faţa de pieţele mai dezvoltate din UE: 60% dintre cei care economisiesc pun bani deoparte pentru situaţii neprevazute, 34% pentru viitorul copiilor lor, iar 26% pentru renovarea/modernizarea locuinţei.
Planificarea investiţiilor în sporirea confortului locativ
Prin încheierea unui contract de economisire creditare, la implinirea vârstei de 18 ani, un tânăr îşi poate investi banii în confortul locativ utilizând sumele acumulate, cât şi creditul cu dobândă fixă pe toată perioada de creditare. Banii pot fi utilizaţi pentru orice investiţie în domeniul locativ: extindere sau avans pentru o locuinta. Sistemul de economisire-creditare pentru domeniul locativ educa familiile – atât părinţii cât şi copii – să-şi planifice investiţiile în sporirea confortului locativ, se arată iî studiul IRSOP.