David Cameron: Marea Britanie va rămâne în UE dacă Bruxellesul se dovedeşte mai flexibil

0
348

Uniunea Europeană trebuie să fie mai flexibilă dacă vrea să convingă poporul britanic să voteze pentru rămânerea în blocul comunitar la referendumul ce urmează să aibă loc până la sfârşitul anului 2017, a declarat ieri premierul britanic David Cameron. Cameron doreşte să reformeze relaţiile Marii Britanii cu UE şi urmează să-şi formuleze marţi, mai detaliat, cererile în acest sens. “Puteţi reduce toate negocierile la un singur cuvânt: flexibilitate. Este această organizaţie suficient de flexibilă pentru a fi siguri că ţările din interiorul zonei euro se pot dezvolta şi pot avea succes, dar şi că ţările din afara zonei euro, precum Marea Britanie, pot găsi ceea ce au nevoie?”, s-a întrebat Cameron în cadrul unei întâlniri cu oameni de afaceri. “Dacă este suficient de flexibilă, vom rămâne. Dacă nu este suficient de flexibilă, va trebui să ne punem o întrebare foarte profundă: Ni se potriveşte această organizaţie?”, a adăugat el. David Cameron este favorabil organizării referendumului privind apartenenţa ţării sale la Uniunea Europeană în luna iunie 2016, dacă liderii celorlalte state membre vor accepta majoritatea propunerilor sale de reformă la viitorul summit european din decembrie, a scris cotidianul londonez “The Times”, în ediţia de luni. Reales confortabil în urma scrutinului din luna mai, premierul conservator David Cameron a promis să renegocieze relaţiile Marii Britanii cu UE înainte de a convoca un referendum, până la sfârşitul anului 2017, pe tema apartenenţei ţării la Uniune. Conform biroului prim-ministrului Cameron, guvernul nu a luat o decizie cu privire la data votului. “Aşa după cum a spus prim-ministrul, rezultatul negocierilor va fi cel care va hotărî momentul referendumului, în interiorul termenului limită, sfârşitul lui 2017”, se afirmă într-un comunicat. Premierul Cameron urmează să facă publică astăzi o scrisoare către preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, în care îşi va prezenta cererile de reformă, dar va şi avertiza că, în absenţa unui acord, ar putea sprijini un “Brexit”, adică ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar. Potrivit cotidianului “The Times”, care citează surse oficiale, Londra le-a transmis partenerilor europeni că, dacă la summitul din decembrie va înregistra succes, David Cameron ar prefera organizarea referendumului în iunie 2016. “The Times” mai scrie că şeful guvernului de la Londra a fost convins de alţi lideri europeni că scrutinul nu ar trebui amânat, dată fiind probabilitatea unei noi crize a migranţilor în vara viitoare. Sondajele de opinie arată că cei mai mulţi britanici susţin rămânerea ţării în UE, chiar dacă procentul acestora s-a redus în ultimele luni, mulţi votanţi arătându-se îngrijoraţi de criza migranţilor cu care se confruntă Europa.