Săndoi acuză ghinionul şi arbitrajul

0
340

În urma egalului cu ASA, Emil Săndoi, s-a declarat mulţumit de jocul prestat de Universitatea, dar consideră că ghinionul şi deciziile arbitrilor au privat echipa de mai multe puncte: „Nu pot să fiu mulțumit cu egalul. Începutul jocului a fost ezitant pentru noi, dar apoi am făcut o partidă bună, ne-am dominat adversarul. Am avut ghinion, au trecut mingi milimetric pe lângă poartă sau au lovit bara. Îi felicit pe băieți pentru jocul agresiv, pentru posesie şi presing, am dominat total. În momentul de față, Universitatea Craiova e echipa care are cel mai frumos joc din Liga 1. Dorința noastră este să aducem suporterii la stadion și, în mare măsură, reușim. Ivan ne-a lipsit, pentru că este unul dintre cei mai în formă jucători din prima ligă. Arbitrajul ne-a fost potrivnic, Bawab era singur cu portarul şi nu s-a lăsat avantaj, apoi a fost un henț clar la Golanski. În ultima perioadă am fost privați de puncte“.

Fundaşul Andrei Dumitraş a declarat: „Rezultatul nu e echitabil, după cum a decurs jocul, la câte ocazii am avut. Am dat totul pe teren, am jucat un fotbal bun și e frustrant că nu suntem în zona de play-off”.  Bogdan Vătăjelu a spus după meci: „Am avut foarte multe ocazii în a doua repriză, suntem foarte supărați că nu am reușit să înscriem măcar o dată din cele șapte ocazii foarte clare de gol pe care le-am avut, ne deranjează că nu le fructificăm. Obiectivul era să urcăm de astăzi pe locurile de play-off și să rămânem acolo, dar mai sunt etape și cu siguranță vom ajunge acolo“.

Cristiano Bergodi s-a arătat mulțumit cu punctul câștigat: „Sunt mulțumit de rezultat, pentru că ținem departe echipa Craiovei de play-off, deși trei puncte nu sunt prea multe. Presiunea era pe Craiova, care juca acasă. Pentru play-off se joacă până la sfârșitul campionatului. Craiova este o echipă foarte bună, am avut un meci foarte-foarte greu, mai ales în repriza a doua”. Fostul căpitan al Craiovei, Pablo Brandan, a spus: „Cred că am avut puțin noroc, dar rămânem pe același loc, suntem în fața Craiovei și trebuie să schimbăm ceva în următoarele meciuri, pentru că am obținut un punct cu noroc. Craiova a jucat foarte bine. M-am simțit bine aici, m-am întâlnit cu foștii colegi și a fost plăcut. Lumea ştie de ce am plecat de la Craiova, am terminat contractul și am vrut să merg în China, nu s-a realizat transferul iar Dan Petrescu şi Mara și a insistat să vin la Târgu Mureș, și se știe ce relație am cu ei”.