Cum se eliberează abonamentele la transport pentru persoanele cu handicap?

0
376

Persoanele cu handicap accentuat, cu handicap grav, precum şi asistenţii personali ai acestora pot ridica abonamentele pentru mijloacele de transport în comun din municipiul Craiova, pe luna septembrie a.c., după programul stabilit de  Primăria Municipiului Craiova prin Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, conform Legii nr. 448/2006, republicată – în perioada: 31.08. 2011 – 02.09.2011, la sediul din Lăpuş, bl. T8, parter, între orele 08.00 – 16.00.

Pentru persoanele cu handicap vizual accentuat şi grav abonamentele se eliberează în data de 30.08.2011 la sediul Asociaţiei de Nevăzători din Craiova, Strada „Fraţii Buzeşti”, nr. 25, între orele 08.00 – 16.00.

Reprezentanţii municipalităţii au precizat faptul că abonamentele se eliberează personal celor în cauză, pe baza cărţii de identitate în original şi a certificatului de încadrare în grad de handicap în xerocopie.